Poveşti despre oameni şi locuri din Banat

In ton cu vremurile

2012-01-20T13:19:00.003+02:00

Zilele astea sunt mişcări de protest prin ţară pe care le urmăresc cu atenţie. Am găsit pe un blog pe care-l urmăresc (Ieşirea din MATRIX) o poezie atât de veche şi totuşi atât de actuală, care merită, cred eu, să fie cunoscută de cât mai multă lume. Doamne, parcă timpul stă pe loc când o citesc.

"Constantin Tănase (1880-1945)
“Şi cu asta ce-am făcut?”

Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Back in business

2011-07-22T09:25:00.004+03:00

De multe ori încerc să-mi imaginez viaţa fără calculator, telefon mobil, aparat foto digital, aparat video, GPS la maşină, televizor cu 100 de programe, card bancar şi fără multele aplicaţii tehnologice gen: internet, email, internet banking, facebook, messenger, etc. Chiar şi acum când scriu pe blog mă gândesc cum ar fi dacă n-ar exista, mă şi văd aşternându-mi gândurile într-un caiet. E totuşi un exerciţiu greu de imaginaţie şi sunt sigură că aş putea trăi şi o astfel de viaţă, însă mă bucur că o trăiesc totuşi pe aceasta, în care progresul tehnologic este accelerat. Şi mai mult decât atât mă bucur că pot contribui puţin şi eu la alfabetizarea digitală a noastră. Cum, lucrând la Fundaţia EOS-Educating for an Open Society (pe scurt EOS România), care are asta ca misiune. Era doar o scurtă introducere ca să anunţ că sunt "back in business".

Drumurile noastre toate se vor întâlni vreodată CU COridorul paneuropean?

2011-05-23T09:23:00.018+03:00

Pentru că se aproprie vremea concediilor şi pentru că sunt o persoană plimbăreaţă vă propun o postare în care voi descrie starea drumurilor, din zona de vest a ţării.

Cred că cel mai mare avantaj a celor care locuiesc, aici, în vestul ţării, este deschiderea către Europa. Cum la noi, din păcate, drumuri bune s-au construit cu preponderenţă spre litoral şi spre graniţa din nord-est, noi, cei care locuim în Banat suntem oarecum obligaţi să ne petrecem timpul prin alte părţi, în defavoarea României. Familia mea, de câţiva ani încoace a înlocuit litoralul Mării Negre cu litoralul Mărilor Egee/Ionică, cel mai important motiv fiind accesibilitatea. Ne îngrozeşte gândul să străbatem România, pe ruta Timişoara-Constanţa, aşa că preferăm România-Serbia-Macedonia-Grecia.

Anul trecut am avut o surpriză în Macedonia, care este o ţară mică, de care lumea se cam fereşte, dar care are în proporţie însemnată autostrăzi (mult mai însemnată ca la noi, în raport cu suprafaţa), iar pe unde nu erau se construiau, aşa că abia aşteptăm anul acesta să vedem cât au înaintat lucrările.

Dar să revenim la drumurile noastre. La finele lunii trecute, autorităţile maghiare inaugurau Autostrada Mako-Szeged, deci Europa e la o aruncătură de băţ de noi, pe bune. Drumul Timişoara-Cenad e super, iar de acolo ne aşteaptă Budapeste, Viena, Roma, Paris, Lisabona.

Drumul Timişoara-Arad, nu mai are farmecul de altădată (când era cel mai modern din vestul ţării), dar este încă bun. Arad-Oradea este un calvar, cu 15 semafoare, mers bară la bară 110 km, nu îl recomand decât celor cu timp şi nervi tari. Oradea-Satu Mare e ok, încă se află în amenajare pe anumite tronsoare (ex. Săcuieni), dar merge. Satu Mare - Baia Mare e plin de plombe, dar acceptabil. Tot de la Arad o putem lua spre Deva-Sibiu-Mediaş-Sighişoara sau Deva -Alba Iulia drumul fiind foarte bun. Mai departe nu am fost recent.

Drumul Timişoara-Jimbolia e fără probleme, deci cei care doresc să se plimbe prin Serbia îl pot alege fără probleme, tot aşa e şi Timişoara-Deta-Moraviţa. Să nu faceţi greşeala mea să mergeţi direct de la Jimbolia la Deta că e groaznic, vă spargeţi maşina, nu alta, dar măcar este în reabilitare. Deci cine are treabă la Jimbolia şi la Deta îi sugerez ruta Jimbolia-Timişoara-Deta şi retur. Jimbolia-Sânnicolau Mare e foarte bun.

Drumul Timişoara-Lugoj, este în sfâşit bun, cred că pentru reabilitarea lui, statul român a trecut prin chinurile facerii, s-a chinuit câţiva ani buni. Lugoj-Caransebeş la fel. Caransebeş-Herculane este minunat, Herculane-Orşova, începe să se deterioreze, mai departe de Orşova nu am trecut recent. Foarte important de menţionat să nu faceţi cumva greşeala noastră şi să doriţi să urcaţi pe Muntele Mic pentru că drumul de la Caransebeş la Muntele Mic este dezastru, dezastru, dezastru.

Cam astea sunt rutele pe care am fost recent (în decurs de 1 lună) şi pentru care vă pot confirma starea drumurilor.

Nu gândim la fel

2011-05-16T13:49:00.016+03:00

Statutul de părinte îţi schimbă foarte mult viziunea asupra vieţii. Uitându-mă la fetiţa mea retrăiesc o parte din copilăria mea şi îmi amintesc cum încercau părinţii să mă protejeze de "jungla" vieţii. Acum, îmi dau seama că lumea e total schimbată, că altădată vedeai primul film sexy la video pe la 12-13 ani, cu prietenii, la vreunul acasă, pe ascuns (asta dacă aveai prieteni mai avuţi, ai căror părinţi să aibă video, sau dacă te rodea tare curiozitatea, şi ... te rodea). În prezent, copiii se nasc şi cresc în ritm cu pornografia. Un simplu x pe google sau o plimbare prin oraş, pe lângă chioşcurile de ziare, le dezvăluie o mulţime de imagini sexuale pe care, tu ca părinte, te străduieşti din răsputeri să i le ascunzi, asta bineînţeles presupunând că posturile TV mai deocheate sunt parolate demult şi că nu eşti amator de "Ştirile de la ora 5" sau de emisiuni mondene.
Să promovezi însă comportamentul indecent în orice împrejurare, la orice oră, pe orice post de televiziune şi să induci subliminal că GÂNDIM LA FEL este mai mult decât scandalos. Asta încearcă să ne inducă BCR-ul prin clipul publicitar pentru Creditul Divers BCR, în care soţia vine acasă să-şi anunţe soţul că li s-a aprobat creditul, iar din dulap iese amanta care este curioasă şi ea de produsul de creditare. Mă întreb ce promovează exact acest clip? Adulterul? Sexualitatea? Ideea că soţul are nevoie de credit pentru a-şi întreţine amanta sau obiceiurile?

Aşadar, în caz că interesează pe cineva din BCR, NU GÂNDIM LA FEL DELOC, şi ar fi de preferat să începeţi să aflaţi cum gândim noi defapt.

Salut şi subscriu iniţiativei dlui. Dănuţ Mănăstireanu - care m-a inspirat pentru prezenta postare - de a stopa campaniile de marketing ce promovează promiscuitatea sexuală şi laxitatea morală.

Din ciclul: Explore the Carpathian Garden - Herculane 2011

2011-05-07T15:15:00.009+03:00

Anul acesta am hotărât să ne petrecem Paştele la Herculane. Deoarece n-am mai fost de 5 ani am sperat ca situaţia să fie alta, însă imaginile arată starea deplorabilă a staţiunii. Cu toate că s-au construit hoteluri şi pensiuni noi, imaginea de ansamblu este dezolantă. Dar, totuşi ... natura e minunată: Cerna, munţii, izvoarele termale cu proprietăţi curative te invită să revii.

Ceea ce m-a întristat foarte mult este:
- că în loc să se renoveze clădirile s-au pus panouri informative despre vechimea clădirii şi însemnătatea ei, de parcă i-ar păsa cuiva că este o ruină valoroasă (după principiul sloganului de 1 milion de euro);
- că imobilele noi nu respectă deloc specificul local (problemă întâlnită peste tot în ţară), motiv pentru care nu le-am făcut nici poze;
- şi că sunt oameni care trebuie să-şi trăiască viaţa într-o clădire cu bulină roşie, adică risc crescut de prăbuşire în caz de cutremur.

Aspectele care m-au bucurat foarte mult au fost:
- drumul, în sfârşit, drumul de la Timişoara la Herculane este bun;
- vremea, am avut vreme minunată;
- serviciile de cazare şi masă de la hotelul la care am stat;
- frumuseţea munţilor din jurul staţiunii şi Cerna.

Vom reveni cu siguranţă.

Emoţiile GAL-urilor au luat sfârşit

2011-04-18T11:20:00.015+03:00

După o lungă perioadă de aşteptări şi emoţii, vineri 15.04.2011, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a dat publicităţii rezultatele selecţiei Grupurilor de Acţiune Locale (GAL), finanţate prin programul LEADER.

Cum ne aşteptam rezultatele pentru judeţul Timiş au fost bune, din 5 GAL-uri aplicante, 4 sunt eligibile şi deci cel mai probabil vor primi finanţare.

Rezultatele sunt următoarele:

1. GAL Timiş-Torontal-Bârzava - având teritoriu în judeţele Timiş şi Caraş-Severin şi cu centru polarizator la Deta - 95 de puncte;

Teritoriul GAL Microregiunea Timiş-Torontal-Bârzava este situat în Vestul României, în partea de sud a judeţului Timiş şi nord-vest a judeţului Caraş-Severin, fiind delimitat la sud şi sud-vest de frontiera cu Republica Serbia; este o microregiune organizată în jurul oraşului Deta care este un mic centru administrativ, economic şi cultural, de importanţă microregională pentru localităţile din imediata vecinătate.

Din Microregiune fac parte două mici oraşe Deta, Gătaia situate în judeţul Timiş şi cincisprezece comune: Birda, Banloc, Denta, Giera, Ghilad, Jamu Mare, Jebel, Liebling, Livezile, Pădureni, Moraviţa, Voiteg (Timiş), Berzovia, Forotic, Măureni (Caraş Severin).

2. GAL Banat-Ripensis - 90,5 puncte;

Microregiunea Banat-Ripensis este situată în partea de vest a judeţului Timiş, de-alungul frontierei cu Serbia, şi este formată din oraşul Jimbolia şi 10 comune învecinate: Cărpiniş, Cenei, Checea, Comloşu Mare, Gottlob, Iecea Mare, Lenauheim, Otelec, Săcălaz şi Uivar. În total microregiunea cuprinde 23 de localităţi.

3. GAL Ţara Făgetului - 86 puncte;

Microregiunea Ţara Făgetului este situată pe teritoriul judeţelor Timiş şi Arad, şi are ca centru polarizator oraşul Făget.

4. GAL Triplex Confinium - 70 puncte;

Microregiunea Triplex Confinium este situată pe teritoriul judeţului Timiş, la graniţa acestuia cu Ungaria şi Serbia, şi are ca centru polarizator oraşul Sînnicolau Mare.

Singurul GAL din Timiş care a ieşit din cursă este GAL Zona Colinară Recaş-Giarmata.

Mai există un GAL, care cuprinde localităţi din judeţul nostru, dar care va avea sediul în judeţul Arad; acesta este GAL Lunca Mureşului de Jos.

Lista completă a GAL-urilor eligibile o găsiţi aici.

Doresc tuturor GAL-urilor mult succes în activitate şi o absorbţie cât mai mare a fondurilor pe care le au la dispoziţie.

P.S. Se pare că GAL-urile cu cea mai mare susţinere politică la Bucureşti au avut cele mai slabe rezultate la selecţie. Cu toţii ne amintim de "spontana" anunţare a candidaturii la preşedenţie din 2009 a dlui. Băsescu, în cadrul unei vizite la Sînnicolau Mare, şi de recenta vizită a doamnei Udrea pentru a anunţa finanţări de milioane de euro în acelaşi oraş sau, de faptul că, dl. Valeriu Tabără este senator ales în colegiul uninominal nr.6 Timiş, adică mai exact în zona Recaş. Părerea mea, personală, este că e bine să ai susţinere politică, dar trebuie să ai şi oameni în teritoriu care să-ţi facă treabă. Iar, eu, în Sînnicolau şi Recaş cunosc nişte oameni minunaţi care ar fi făcut o treabă muuuult mai bună decât firmele de consultanţă care au făcut aceste planuri de dezvoltare locală. Stimaţi domni politicieni e foarte bine că vă luptaţi pentru cei care v-au dat votul, dar căutaţi întâi în zonă specialişti, iar dacă nu găsiţi, apelaţi la cei de la Bucureşti, pentru care orice deplasare în teritoriu înseamnă timp şi bani. S-ar putea să fiţi surprinşi să constataţi că rezultate bune se pot obţine datorită dăruirii unor oameni care simt ceva pentru locurile pe care le reprezintă. Vă mulţumesc!

Zi de excepţie la Jimbolia

2011-04-16T17:55:00.004+03:00

Azi în Jimbolia a fost tumult mare, în afara pieţei de sâmbătă, care oricum mai însufleţeşte oraşul, s-au organizat şi 3 evenimente importante:
1. meci amical de handbal feminin tineret între reprezentativa României şi cea a Serbiei;
A fost defapt revanşa, ieri seară s-a jucat primul meci, în care România a pierdut în ultimele secunde cu scorul de 29 la 30. Azi fetele s-au ambiţionat, au învăţat din greşeli, n-au mai lăsat extrema dreaptă descoperită, şi au câştigat cu 30 la 22.

2. etapa judeţeană anuală de raliu Rally-Kart Jimbolia 2011;
Etapa s-a soldat cu doborârea bornei kilometrice de la km 0 (cred) şi cu avarierea serioasă a maşinii în cauză, deoarece era o bornă veche din beton, nu una nouă din plastic. Proba de încheiere a fost cea pe iarbă, s-a desfăşurat la ieşirea înspre Timişoara (lângă CRH), iar ultima maşină din concurs a fost o dubiţă din aceea veche, habar n-am cum se cheamă, care a atras atenţia a atraş atenţia şi simpatia tuturor spectatorilor participanţi la eveniment.

3. târg de primăvară cu produse tradiţionale la Expo-Ripensis;
Un eveniment drăguţ, pe parcursul căreia s-au comercializat: produse tradiţionale din carne de porc, miere şi alte produse apicole, suc natural de mere, produse textile handmade din bumbac sau cânepă (foarte drăguţe, a unor sârboaice care au mai fost şi altădată la Jimbolia), produse din ceramică, săpunuri handmade, precum şi o mare varietate de gulaşuri şi fripturi la grătar (din păcate a lipsit peştele, pe care-l aşteptam noi). Spre deliciul fetiţei mele şi al meu (care m-am plimbat cu ea 2 ture în trăsura trasă de ponei) au fost aduşi de la hergheliile Otelec şi Izvin cai şi ponei pentru agrement.

Românii au talent

2011-04-04T11:03:00.004+03:00

Văd că e foarte de actualitate peste tot emisiunea care are ca scop descoperirea de talente printre cetăţenii/locuitorii unei ţări. Conform Dicţionarului explicativ al limbii române talentul este "aptitudinea, înclinarea înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare". În concluzie, talentul poate fi înnăscut sau dobândit, prin zile sau ani de repetiţii, cu condiţia să ai o înclinaţie spre domeniul respectiv.

Am văzut deja astfel de emisiuni la englezi, nemţi, norvegieni, americani, etc. După "Britain's got talent" şi uimitoarea descoperire a lui Susan Boyle, acum e rândul României să descopere talente uimitoare. Pentru mine Iustin Ianău este unul dintre acestea.

Îmi place în mod deosebit copilul ăsta, vocea sa e minunată, zâmbetul său e sincer, se exteriorizeză, îşi manifestă bucuria de a fi apreciat, în sfârşit, pentru vocea sa, şi asta e minunat. Dacă închid ochii când îl ascult, vocea lui pare ireală. Când l-am auzit cântând, sâmbătă, în semifinală, mi-am amintit de cântecul divei din al Cincilea Element. Cred că la asta s-au gândit şi scenariştii emisiunii când l-au îmbrăcat în acel costum futurist, că vocea lui vine de departe, din spaţiu; mie cel puţin asta mi-au transmis. Mă dor în schimb comentariile răutăcioase la adresa sa, că e gay, că are voce de fată, că are faţă de spate, etc.

Şi pentru că e concurs e normal să fie şi o luptă între concurenţi sau susţinătorii acestora. După două semifinale este o luptă între susţinătorii lui Iustin şi cei ai lui Adrian Ţuţu, băiatul fără părinţi care îşi compune singur versurile şi cântă hip-hop, care de-asemenea îmi place. Este o luptă între băiatul cu voce de fată şi faţă de "tocilar", cum îl descriu mulţi pe Iustin, şi băiatul dur, care impune RESPECT FRATE, cum este privit Adrian. Personal, nu cred că are importanţă cine câştigă, în domeniul său fiecare şi-a câştigat notorietatea şi respectul pe care îl merită şi cred că trebuie să privim dincolo de feţele lor, trebuie să privim talentul, mesajul pe care vor să-l transmită şi să ne bucurăm că "mai" există astfel de oameni printre noi.

Pe mine m-a cucerit Iustin.

Clientul, stăpânul nostru? - continuare

2011-03-28T12:20:00.003+03:00

Am fost la Penny a doua zi şi am găsit şerveţele umede la reducere, deci e neadevărat ceea ce am scris anterior cu privire la stocurile produselor aflate la reducere, însă e adevărat ceea ce am spus despre calitatea personalului. În prima zi, când am întrebat dacă am vreo şansă să mai cumpăr aceste produse pe perioada promoţiei mi s-a răspuns că nu.

Clientul, stăpânul nostru?

2011-03-25T12:40:00.006+02:00

Un eveniment de ieri m-a determinat să nu mai tergiversez abordarea unui subiect de actualitate în Jimbolia. În urmă cu ceva vreme s-au deschis în Jimbolia 2 supermarketuri: Profi şi Penny. Personal sunt adepta supermarketurilor deoarece nu-mi place să pierd multă vreme la cumpărături şi prefer să-mi iau totul dintr-un loc, nici măcar la piaţa din Jimbolia nu mă prea omor să merg în perioada asta deoarece am văzut negustorii din piaţă cum se aprovizionau cu marfă de la Piaţa de Gross din Timişoara, unde marfa în general este de import. Bineînţeles că există şi excepţii, dar aceia, în perioada asta, vând ouă şi tăiţei că prin grădică nu cred că se găseşte nimic. Adică fie că e supermarket, fie că e piaţă marfa e aceeaşi. Nu îi înţeleg defel pe cei care merg miercurea şi sâmbăta în piaţă (doar în cele 2 zile ale săptămânii e piaţă la Jimbolia) şi fac coadă la portocale şi banane.

Acum să revin la supermarketuri, îmi place deci să cumpăr din ele şi le prefer pieţei, mai ales când nu e sezon, însă felul în care îşi tratează clienţii e mai mult decât jenant. În primul rând, datorită salariilor mici, personalul este fluctuant, şi întotdeauna când pui o întrebare cuiva de pe raion îţi răspunde: "nu ştiu să vă spun că sunt nou/nouă", iar apoi promoţiile şi campaniile sunt de toată jena, după principiul: "nimic nu este ceea ce pare".

Profi a lansat cu surle şi trâmbiţe campania cu bănuţii Profi. Procedura campaniei a costat în faptul că pentru fiecare 25 lei cheltuiţi clientul primea un bănuţ pe care trebuia să-l lipească pe un pliant, iar la fiecare 5 bănuţi strânşi primea o reducere de 10 lei la casă. Dacă aduneai 24 de bănuţi, Profi ţi-l dădea gratuit pe al 25-lea şi o reducere de 50 lei la casă. Toate bune şi frumoase, doar că pe la mijlocul campaniei s-au trezit că "se falsifică bănuţii" şi i-au schimbat cu alţii care aveau elemente de "siguranţă". Acum oricât de fomist e românu' să nu-mi spună mie Profi că a sărăcit din cauza unor bănuţi, deşi tare mă îndoiesc că au fost bănuţi falsificaţi. Trebuiau să-şi asume acest risc când au iniţiat campania şi nu pe parcursul ei să schimbe regulile jocului. Aşa se face că o mulţime de clienţi care au strâns conştiincioşi bănuţii s-au trezit că nu-i mai pot folosi (inclusiv eu) la casă că cică s-au schimbat (moment în care mi-am promis să încerc să nu mă mai las păcălită de campaniile publicitare). Mai mult atitudinea conducerii magazinului când clienţii s-au adresat cu nemulţumiri vis a vis de campanie, a lăsat mult de dorit: "nu e magazinu' lu' tata" a fost răspunsul şefei de tură.

Penny are zilele astea o promoţie la mai multe articole, printre care şi la şerveţelele umede pentru copii. Ieri, în prima zi de promoţie, la ora 13, când am trecut eu pe acolo, nu se mai găseau şerveţele. Crezând că nu au uitat să scoată pe raft, m-am întors spre seară şi am văzut că tot nu sunt. Atunci am întrebat casiera care mi-a spus că s-au terminat de dimineaţă, că a fost doar un bax pe magazin. Un ce, un bax pe magazin? N-am cuvinte să vă descriu dezamăgirea mea, cu atât mai mult cu cât ei mai fac reduceri din astea HAPPY HOURS, în care poţi lua produse la preţuri foarte bune, doar că din păcate aceste campanii ar trebui să se numească HAPPY MINUTES, că în loc de 3 ore durează 3 minute, la aşa stocuri de un bax per magazin. Patetic!!!

În tot acest timp în care supermarketurile îşi bat joc de clienţii lor, aceştia nu i-au atitudine, OPC-ul nu i-a atitudine, nimeni nu i-a atitudine. Soţul meu nu ştia cum să iasă mai repede pe uşă când a văzut că reclam casierei nemulţumirea vis a vis de reducerile lor, tot aşa pe principiul "că nu-i magazinu' lu' tat'-su".

Cele mai de preţ daruri

2011-03-22T12:39:00.005+02:00

Abia acum înţeleg cu adevărat care sunt cele mai de preţ daruri ale omului.

Să aveţi cu toţii o primăvară frumoasă, să vă bucuraţi de viaţă, oameni şi natură!

NU mai cred în Revoluţii

2011-03-19T08:27:00.012+02:00

Mi-au atras atenţia mai multe titluri din presa de azi, dintre care 2 vreau să le detaliez puţin:
1. "Ultimatum pentru Gaddafi: Franţa spune că totul este pregătit. Sâmbătă se decide soarta Libiei".

2. "Obama: SUA nu exclude posibilitatea unei acţiuni militare în Libia".

Demult vroiam să scriu câte ceva despre ceea ce se întâmplă în Africa, deşi nu urmăresc cu prea mare atenţie deoarece NU CRED în revoltele populare de acolo, aşa cum NU MAI CRED în Revoluţia din '89.

Nu vi se pare că tot ceea ce s-a întâmplat la finele anilor '80 în Europa de Est, prin căderea întregului bloc comunist se repetă acum în Africa? Popoare care au trăit ani întregi sub regimuri dictatoriale se răscoală, acum, unul după altul - Tunisia, Egipt, Libia ... şi îşi câştigă libertatea instaurându-se în ţară "DEMOCRAŢIA".

Să revin la titluri

1. Franţa: nu demult oficialii Dacia anunţau că 8 euro/oră cât cer muncitorii români pentru a munci în uzina de la Mioveni (deşi nu cred că sunt plătiţi cu atât, poate valoarea reprezintă o medie a salariului muncitorilor şi a şefilor francezi) este mult prea mult şi se vor muta ia ghiciţi unde??? evident pe continentul african, în Maroc, în imediata vecinătate a Tunisiei şi Libiei. De ce ar face francezii o investiţie de aproximativ 1 miliard de euro într-o zonă de război? Aaaa, pentru că nu va mai fi război, şi nici dictatură, va fi "democraţie". De unde ştim? Nu ştim, dar putem previziona, la fel cum putem previziona că o multitudine de fabrici occidentale se vor muta în Africa.

2. SUA: Preşedintele american, Barack Obama a câştigat în 2009 Premiul Nobel pentru Pace pentru "eforturile extraordinare de consolidare a diplomaţiei internaţionale şi a cooperării între popoare". Mie personal nu mi s-a părut că omul ăsta a făcut vreun efort în această direcţie. Dar cine sunt eu? Un biet sclav pe plantaţia DEMOCRAŢIEI. Interesant că se întâmplă în Africa atâtea rebeliunii tocmai când SUA este condusă de primul preşedinte de culoare.

Doamne în ce direcţie a luat-o lumea asta? În 1979 Laureata Premiului Nobel pentru Pace era Maica Tereza. Cât adevăr a grăit ea spunând: "Dacă nu avem pace, e pentru că am uitat că aparţinem unul altuia".

„De Dragobete iubeşte româneşte!”

2011-02-25T09:49:00.010+02:00

Ieri a fost Dragobetele, o sărbătoare românească a dragostei şi bunei dispoziţii. 24 februarie este doar una din zilele în care se serbează acesta, alături de 28 februarie, l, 3 şi 25 martie, confuzia fiind dată de interpretarea celor două calendare, iulian şi gregorian, şi de faptul că nu a reuşit să devină suficient de populară pentru a fi declarată sărbătoare naţională şi să-i fie stabilită o dată fixă.

Personal, nu sunt adepta importului de sărbători (gen Sf. Valentin, Oktober Fest, Halloween), cu atât mai mult cu cât pe aceste meleaguri există o mulţime de sărbători şi obiceiuri, care abia aşteaptă să fie reînviate, şi care sunt convinsă ne reprezintă mai bine. Până una alta voi reproduce un fragment, luat de aici, despre obiceiurile rurale din ziua de Dragobete să vedeţi cât de frumoase şi cât de "autentic" româneşti erau.

"Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau şi fragi înfloriţi, aceştia erau adunaţi în buchete şi se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Flori de fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă/Urâciunile să le desparţi”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi afişa dragostea în faţa comunităţii."

Aseară, în Piaţa Sfatului din Braşov, obiceiul sărutului de Dragobete a fost reînviat, 597 de perechi de tineri şi-au exprimat dragostea în văzul comunităţii, devansând Timişoara, care în urmă cu 3 ani a adunat 400 de perechi de tineri. Detalii găsiţi aici.

Vă doresc tuturor ca în perioada aceasta, a învierii naturii (deşi în momentul ăsta, în care scriu , ninge întruna), să înviaţi în sufletul vostru şi dragostea pentru cel drag, pentru oameni, natură şi animale.

DE DRAGOBETE IUBEŞTE ROMÂNEŞTE!

Din ce şi-au mai făcut vameşii case ...

2011-02-24T09:23:00.005+02:00

Dacă tot e la modă acum să vorbeşti despre vămi şi vameşi, mi-am amintit zilele trecute care erau produsele care erau duse, spre valorificare, de către români la sârbi în perioada embargoului. În urmă cu vreo 10 ani, pe vremea când făceam naveta de la Timişoara la Jimbolia, cu trenul, dimineaţa n-aveam loc de numărul impresionant de persoane care făceau micul trafic şi, atenţie, de baxurile lor de HÂRTIE IGIENICĂ ROZ. Şi acum când scriu aceste rânduri râd cu poftă, şi mă gândesc ce rău îmi pare că n-am ceva poze, ar fi prins foarte bine. L-am întrebat pe soţul meu de ce aduceau hârtia din Timişoara şi n-o cumpărau din Jimbolia şi mi-a răspuns că în magazinele din Jimbolia a fost o perioadă în care nu se prea găsea hârtie igienică, fiind cel mai căutat produs de pe raft. Aşadar, putem concluziona că, în vama Jimbolia vameşii şi-au făcut case din hârtie igienică. Ah, ce vremuri căcăcioase! HAHAHA

Emoţii pentru GAL-uri

2011-02-18T08:11:00.010+02:00

Anul trecut prin octombrie scriam despre demersurile făcute de membrii Grupului de Acţiune Locală din microregiunea Banat-Ripensis pentru întocmirea şi depunerea spre finanţare , în cadrul Axei LEADER din PNDR, a Planului de Dezvoltare Local (PDL) din aceeaşi zonă. Aplicaţia a fost finalizată şi depusă undeva la mijlocul lunii noiembrie, iar zilele acestea se aşteaptă rezultatele.

La nivelul judeţului Timiş s-au depus 5 aplicaţii ale GAL-urilor: în zona Sînnicolau Mare, zona Făget, zona Recaş, zona Deta şi zona Jimbolia. În ultimele 3 săptămâni toate au trecut prin etapa clarificărilor, o etapă administrativă, în urma căruia se declară eligibile sau nu pentru finanţare şi se acordă punctajul.

Se pare că planul nostru de dezvoltare este competitiv, marele neajuns fiind constituit de teritoriul microregiunii care nu are în componenţă, situri Natura 2000, zone defavorizate şi nici nu se întinde pe 2 judeţe. Cu toate acestea, circulă vorba că GAL-ul nostru ar fi printre fruntaşii din Timiş, dar până nu vedem negru pe alb mai aşteptăm.

P.S. Pentru că poze cu teritoriul nostru am mai postat şi cu alte ocazii, poza de la prezenta postare cuprinde teritoriul GAL-ului Timiş-Torontal-Bârzava (din zona Deta); le mulţumesc colegilor mei din zonă pentru ea.

Oameni din jurul nostru

2011-02-02T10:10:00.006+02:00

Florin e de vârsta mea, am făcut liceul împreună la Baia Mare (suntem amândoi "şincaişti"), personal nu-l cunosc, poate din vedere, însă povestea lui o cunosc e, din păcate, povestea multor oameni din jurul nostru. Are 33 de ani, e căsătorit, are un copil sub un an, e medic la Spitalul Militar din Bucureşti ... dar, în luna septembrie 2010, la un control de rutină, a fost depistat cu neoplasm pulmonar, deşi se pare că este nefumător.

Haideţi să-l ajutăm cu un gând bun, o rugăciune sau o donaţie.

Informaţii despre el găsiţi mai jos:
http://florin-fanea.blogspot.com/
http://www.emanuilrednic.com
http://www.adevarul.ro/locale/baia_mare/Un_medic_baimarean_are_nevoie_de_ajutorul_semenilor_0_411559138.html

De la lume adunate - N-avem, decât 1 câine

2011-01-31T13:51:00.008+02:00

Făcând Recensământ Agricol soţul meu ajunge la o familie, sună la poartă, dă să o deschidă, dar îl întâmpină vreo 5-6 câini. Vine şi stăpânul casei şi-i spune că-s cam răi câinii să aibă răbdare câteva minute să-i închidă. Dupe ce-i închide, intră soţul în casă, unde era întrunit consiliul de familie, tinerii soţi, ai cărora era casa, şi părinţii unuia dintre ei. Începe soţul meu cu întrebările din chestionar, iar la un moment dat întreabă: Animale aveţi? Răspunsul vine din partea bătrânei: N-avem! decât 1 câine ...

De la lume adunate - Dacă-i gratis...

2011-01-19T14:03:00.003+02:00

Merge soţul meu zilele trecute din casă în casă prin Jimbolia să completeze chestionare pentru Recensământul Agricol. La un tânăr acasă, aflând acesta că lucrează la primărie, îl întreabă pe soţul meu:
"Ştii ceva de legea asta nouă a divorţului? A intrat în vigoare?".
Soţul meu mirat: "Da ce te-o apucat acuma? Vrei să divorţezi?.
Răspuns: "Dacă-i gratis amu', de ce nu?!"

Chirii mai mari la ANL-uri

2011-01-18T10:26:00.009+02:00

Revin din nou la blocurile ANL, în primul rând pentru că stau în unul şi mă interesează orice schimbare legislativă în domeniu, în al doilea rând pentru că nivelul chiriei sau posibilitatea achiziţiei unui astfel de apartament sunt probleme de interes pentru aproximativ 22.000 tineri din România (atâtea locuinţe am înţeles că sunt date în folosinţă până în prezent), plus cei care sunt pe cale să devină chiriaşi, iar în al treilea rând pentru că problema, deşi de actualitate, e prea puţin dezbătută de presă (recunosc că nu prea mă uit la TV, dar nici pe site-urile de ştiri n-am văzut ceva interesant despre subiect).

Guvernul, care şi-a propus să scoată bani şi din piatră seacă, a modificat, la finele anului 2010, cuantumul chiriilor ANL pentru chiriaşii care au depăşit 35 de ani, aceasta majorându-se de aprox. 4 ori, la peste 200 lei (50 euro). Pentru cine nu cunoaşte, una din condiţiile să primeşti un apartament ANL este să ai sub 35 ani; dacă însă, ai primit apartamentul când aveai sub 35 de ani şi ai împlinit această vârstă ca şi chiriaş ANL, nu trebuie să-l părăseşti, ci poţi rămâne în continuare în el. Stând drept şi judecând strâmb, sunt de acord cu această majorare pentru persoanele peste 35 de ani, problema mea constă în cuantumul acestei majorări, de aprox. 50 de euro peste tot în ţară.

Cum am mai spus şi cu alte ocazii pentru un oraş pentru Jimbolia, preţul de achiziţie a ANL-ului, iar acum, cuantumul chiriei, sunt cam mari, poţi găsi pe piaţă apartamente sau case la preţuri mai bune. Deasemenea puterea de cumpărare a celui care locuieşte aici nu se compară cu a celui care locuieşte în Bucureşti, Cluj sau Timişoara. Din câte am înţeles, măsura a fost luată de Guvern pentru a determina chiriaşii să-şi cumpere apartamentele, deoarece, până în prezent, din 20.000 de chiriaşi mai puţin de 100 au ales să devină proprietari de apartamente ANL.

Până nu demult, am fost foarte revoltată de măsurile luate de către Preşedinte şi Guvern, acum însă am renunţat la această atitudine. Consider însă în continuare, că cel mai mult greşeşte actualul Guvern în felul în care comunică cu poporul.

Iată cam cum sună, în condiţiile actuale, mesajul său către tinerii României: "Aha deci, ţi-am construit şi dat apartament nou, te-ai folosit de el, iar acum, când am nevoie disperată de bani, nu vrei să-l cumperi (uitând însă că, atunci când se căsătoreşte, orice tânăr aude următoarele cuvinte din gura ofiţerului de stare civilă: "În România statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei"), mai mult decât atât, ai tupeul şi neobrăzarea să afişezi în faţa ANL-ului maşini scumpe, (conform declaraţiei dnei. ministru a dezvoltării), las că-ţi aplic eu o chirie pe măsură!!! Neobrăzatule!!!".

"Peştii se prind cu undiţa, iar oamenii cu vorba". William Shakespeare.

De la lume adunate - CÎINE RAU

2011-01-17T10:58:00.006+02:00

Plimbâdu-ne ieri prin Jimbolia ne-a atras o poartă deschisă, "inscripţia" de pe ea şi "străjerul".

P.S. Din păcate poza nu e prea reuşită, dar sper că e sugestivă.

Cer şi pământ

2011-01-14T11:12:00.013+02:00

Există oare om pe acest pământ, care măcar o dată în viaţă să nu fi fost surprins de măreţia şi frumuseţea cerului? Când eram copii, eu şi amicii mei, stăteam culcaţi pe iarbă şi ne imaginam forma norilor. În studenţie, mergeam pe munte şi admiram cerul încărcat de stele, îţi dă un sentiment, şi acum mă trec fiori gândindu-mă. Acum, mă surprind admirând cerul mergând cu maşina sau plimbându-mă. E un obicei care nu trece, indiferent de vârstă.

Trăim cu toţii pe acelaşi pământ şi privim acelaşi cer ... asta cu siguranţă ne leagă unii de alţii.

Fotografiile sunt făcute de Teo Soltesz în "împrejurimile Jimboliei". Vă invit să le vedeţi pe toate aici.

Dincolo de bani

2011-01-13T10:17:00.008+02:00

Aţi observat, probabil, că pe bara din dreapta există un banner de promovare a site-ului Dincolo de bani. Conceptul "Dincolo de bani" este interesant, şi este frumos descris, atât în cuvinte cât şi în imagini de către autorii săi (aşa că vă las să îl descoperiţi), iar comunitatea oamenilor care îl frecventează este formată din persoane care ştiu că este mai de preţ să oferi, decât să primeşti. După părerea mea, site-ul este foarte util tinerilor familişti şi studenţilor pentru că pot obţine o mulţime de servicii sau lucruri de care au nevoie (dar nu neapărat). Din păcate, este doar pentru Timişoara şi împrejurimi, consider că, 40 de km, cum sunt între Timişoara şi Jimbolia, este o distanţă destul de mare pentru a putea face parte din comunitate, dacă nu ai drumuri frecvente în Timişoara, însă conceptul ar putea fi implementat şi în alte zone din ţară. De exemplu, Jimbolia şi împrejurimi, şi pun pariu că administratorii săi ar fi fericiţi să ajute şi să povestească din experienţa lor.

"Câte vieţi putem salva într-o viaţă?"

2011-01-08T11:19:00.013+02:00

Deoarece am crescut în Baia Mare şi m-a ferit Dumnezeu de boli grave nu am avut tangenţă cu Spitalul de copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara, până s-a născut Maria, fetiţa mea. Având o sarcină cu probleme, după naştere am hotărât să merg cu fetiţa la un control amănunţit; necunoscând pe nimeni în domeniu, am căutat păreri pe net despre medici neonatologi şi pediatrii din Timişoara, mai multe mămici recomandând un anume medic de la Spitalul Louis Ţurcanu. L-am sunat, am făcut o programare, şi am mers cu fetiţa. Din fericire Maria e sănătoasă, dar modul în care ne-a tratat acel medic, împreună cu toţi ceilalţi medici la care ne-a trimis pentru investigaţii amănunţite m-au impresionat şi îi recomand cu căldură de câte ori am ocazia.

Odată, mergând cu Maria pe holul spitalului, mi-a ieşit în cale un copil, de vreo 14 ani, tuns zero, în cârje. Am ştiut imediat că e bolnav de cancer, m-am dat la o parte şi am spus în gând Doamne Fereşte, strângându-mi copilul în braţe. Sentimentul care mi-a cuprins spontan tot corpul a fost de durere pentru suferinţa lui şi a familiei lui. Ulterior, am aflat că la secţia de oncologie a spitalului e cea mai mare rotaţie de personal medical (în special asistente şi infirmiere) deoarece, oameni fiind, le e greu să vadă zilnic suferinţa acestor copii.

Am făcut această introducere pentru o acţiune caritabilă, la care putem participa cu toţii, fie ca persoană fizică, fie ca persoană juridică, şi care are ca scop amenajarea corespunzătoare şi dotarea cu aparatură ultramodernă a secţiei de oncopediatrie a spitalului.

Extras din comunicatul de presă a Asociaţiei Salvează Vieţi:
"Rata de succes în tratarea cancerelor de sânge la copii şi adolescenţi se situează uşor peste 50% în România, faţă de media europeană de peste 80%.

Începând cu luna decembrie 2010, Asociaţia Salvează Vieţi dă startul campaniei de strângere de fonduri pentru Clinica de Oncopediatrie Louis Ţurcanu Timişoara. Campania îşi propune înfiinţarea primului Centru de Excelenţă în diagnoza şi tratamentul cancerului limfatic din România. Obiectivul iniţial este amenajarea unui centru performant de diagnoză şi a cel puţin două camere sterile necesare tratamentului chimioterapeutic sau transplantului de celule stem, cu o valoare totală estimată la 1.000.000 EUR."

Detalii despre campanie, despre cum puteţi dona, se găsesc aici. Site-ul este interesant, din punct de vedere al transparenţei de care dă dovadă conducerea asociaţiei, fiind postaţi sponsorii şi fiind postate chiar extrase de cont periodice ca o dovadă că banii există şi vor fi utilizaţi pentru scopul declarat. Eu am început donaţia la finele anului 2010 şi intenţionez să o fac şi în 2011.

Cei care nu pot dona, dintr-un motiv sau altul, îi invit să transmită măcar un gând bun, astfel încât acest proiect să poată fi finalizat cu succes.

Dorinţe şi promisiuni în Noul An

2011-01-02T13:00:00.008+02:00

Întotdeauna Anul Nou vine cu o sumedenie de dorinţe şi de promisiuni, de care te străduieşti să ţii cont, mai ales în primele luni, după care, văzând că nu se întâmplă cum sperai, nu-ţi mai baţi capul cu ele şi iei lucrurile aşa cum vin.

Şi totuşi, ale mele dorinţe şi promisiuni pentru 2011 sunt:
1. să fim sănătoşi cu toţii: familie, prieteni.
2. să zâmbesc în fiecare zi;
3. să mă rog în fiecare zi;
4. să meditez mai des, măcar de 3 ori pe săptămână;
5. să merg pe alt continent: de preferat Asia si/sau Africa (doar Mimi mă poate face să ajung pe continentul american);
6. să-mi cumpăr bicicletă nouă şi să mă plimb zilnic o oră (când e vreme bună);
7. să mă joc zilnic cu Maria (fetiţa mea);
8. să îi fur zilnic Mariei minim un zâmbet şi un pupic;
9. să îi dau zilnic 100 de pupici (până anul ăsta cota era de 500 pe zi, iar acum nu mai stă ea chiar atât de mult:d)
10. să îmi mut biroul de acasă;
11. să redecorez apartamentul pentru a transforma dormitorul în cameră pentru copii;
12. să devin "propriul meu stăpân" din punct de vedere profesional (din alte puncte de vedere cred că am devenit deja);
13. să mă abţin în a judeca oamenii (asta îmi propun de ani de zile şi încă n-am reuşit) deşi cred că am făcut ceva progrese;
14. să renunţ la bârfă (în alţi ani făceam mai bine faţă acestei provocări, acum însă mi-e din ce în ce mai greu - bârfa şi "grija" pentru cei din jurul tău-cred eu că se naşte din propriile nemulţumiri);

15. să spun zilnic "te iubesc";

16. să gândesc zilnic că "îmi iubesc viaţa";

17. să dau toate lucrurile ce îmi sunt nefolositoare şi să găsesc persoane potrivite pentru ele;

18. să nu ridic tonul în nici o împrejurare;

19. să nu strig dintr-o cameră în alta pentru nu-i place soţului meu;
20. să fiu calmă şi detaşată în orice situaţie;

21. să aprofundez limbile engleză, franceză, maghiară;

22. să merg în Apuseni măcar 3 zile, cu familia, şi să admirăm împreună cerul încărcat de stele;

23. să revăd Cetăţile Ponorului;

24. să mergem în weekenduri în: Belgrad, Novi Sad, Viena;

25. să mergem în vacanţă în iunie pe o insulă din Grecia (alta decât Corfu, unde am fost deja, de preferat Santorini);

26. să ne facem un concediu singuri, fără copil, ca să mergem în Sahara;

27. să merg la minim 1 curs (programele de formare le consider esenţiale pentru dezvoltarea personală şi profesională a unui individ aflat în câmpul muncii);

28. să fac economii în bani;

29. să găsesc acel "ceva" care îmi lipseşte în viaţa profesională;

30. să nu îmi fie frică (nouă oamenilor, mereu de ne e frică de ceva, de grindină, de fulgere, de creşteri de preţuri, de mersul cu avionul, de apă, de câini, de vagabonzi, etc - oare trebuie să ne fie frică de toate astea???, cred că nu, voi detalia poate altă dată acest subiect);

31. să facem turul României (îmi place la maxim ţara asta şi aş fi interesată să fac turul ei într-o lună, cam aşa, să nu avem de parcurs mulţi kilometri pe zi, datorită infrastructurii slabe, eu fiind liberă până în iulie aş putea să experimentez cu uşurinţă, să vedem ce spune soţul meu);

32. să ajut cu bani sau orice alt timp de implicare, măcar un proiect în domeniul sănătăţii;

33. să fac măcar 1 donaţie unei persoane aflată în nevoie;

34. să merg trimestrial, acasă, în Maramureş;

35. să-mi cumpăr/cos lunar un singur articol de îmbrăcăminte, dar acesta să fie de calitate (aici mă refer la pantaloni, bluze, geci, pulovere, costume, taioare, etc);

36. să privesc de câte ori am ocazia răsăritul şi apusul soarelui;

37. să nu mai fiu ironică atât de des ca până acum (ironia este benenefică în anumite cazuri, dar nu cred că e bine să fie o trăsătură de caracter a unei persoane);

38. să îmi eliberez mintea de gânduri, mai ales cele care vizează persoane (e atât de bine când nu te laşi condus de minte);

39. să ascult mai mult şi să vorbesc mai puţin;

40. să postez minim 3 articole pe blog, săptămânal;

41. să ne vindem maşina şi să ne luăm alta mai bună (momentan avem un Logan);

42. să-mi cumpăr un smartphone şi să-mi fac un abonament cu opţiune de internet - consider că e foarte important să fiu în pas cu tehnologia, pe care am cam neglijat-o în ultimul timp;

43. să-mi cumpăr un laptop nou;

44. să caut o finanţare nermabursabilă pentru firma mea şi să scriu proiectul - mereu am avut în cap ceva idei pe care însă nu le-am pus în aplicare, încă;

45. să mă uit săptămânal la un film bun, de preferat comedie;

46. să vizionez, săptămânal, un documentar care mă interesează;

47. să mângîi şi să hrănesc animale de câte ori am ocazia;

48. să merg, cât mai des pe perioada verii, desculţă;

49. să cumpăr şi să citesc lunar o carte;

50. să iniţiez şi să duc la bun sfârşit, pe cont propriu (din surse proprii sau adunate de mine)minim o acţiune de caritate;

51. să merg la minim 3 concerte ale artiştilor mei preferaţi;

52. să merg la minim 3 spectacole de teatru;

53. să beau minim 2 litri de apă pe zi;

54. să văd un film 3D - nu am avut ocazia până acum;

55. să fac cât mai multe lucruri din plăcere, nu din "obligaţie" (de câte ori nu auzim oameni care se plâng că merg la nunţi, botezuri, onomastici, mormântări, etc. din obligaţie?. Părerea mea e că mai bine nu mergi, decât să mergi din "obligaţie");

56. să acord timp hobby-urilor mele: mărgelit, călătoriile în natură, animalele, etc.;
57. să savurez, zilnic, o ceaşcă de cafea şi un ceai bun;

58. să mănânc cât mai sănătos - e foarte greu în ziua de azi cu atâtea prostii care ne gâdilă doar papilele gustative, dar ne otrăvesc organismul;

59. să o învăţ pe Maria să mănânce sănătos;

60. să arunc mâncare cât mai puţină (foarte des mi se întâmplă să mi se învechească mâncarea în frigider şi să fiu nevită să o arunc; nu sunt de acord cu acest obicei, deoarece consider că sunt oameni suficienţi pe pământ care nu au ce mânca);

61. să încerc să cumpăr cât mai puţine produse inutile - femeie fiind, când merg la cumpărături mă las dusă de nas de reducerea de preţ, de diversele promoţii sau de nevoia indusă de producător şi mă trezesc că achiziţionez tot felul de inutilităţi pe care nu le folosesc niciodată;

62. să am grijă de sănătatea mea şi a familiei mele: să facem controale medicale periodice.

63. să am grijă de prietenii mei;

64. să-mi fac măcar un prieten/prietenă nouă (prietenii mei sunt număraţi pe degete, pentru că sunt foarte selectivă, de aceea orice relaţie de prietenie nouă este o realizare);

65. să nu mă complac în situaţii şi în relaţii nefavorabile (sunt momente în viaţă când întâlneşti oameni şi situaţii neplăcute, în care persişti mult timp din diverse motive; eu nu mai vreau să fac asta: dacă nu merge, nu merge şi basta, dacă persist într-o situaţie sau într-o relaţie de acest tip nu îmi fac decât rău, atât mie, cât şi celor din jur);

66. să am grijă de unitatea familiei mele;

67. să îi mulţumesc zilnic lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt şi ceea ce îmi oferă.

Cam asta mi-aş dori să mi se întâmple şi să devin în 2011, dacă îmi mai amintesc ceva, ulterior, o să completez în listă. La finalul anului o să încerc să fac o balanţă a ceea ce mi-am propus şi a ceea ce am realizat.

Vă doresc şi vouă să vi se împlinească (în procent cât mai mare) dorinţele şi să vă puteţi ţine de promisiuni în Noul An!

Urari de Anul Nou

2010-12-31T09:58:00.007+02:00

Plugusorul:

Aho, aho, copii si frati/Stati putin si nu-manati,/Langa boi v-alaturati/Si cuvantul mi-ascultati:

S-a sculat mai an/Badica Traian/Si-a incalecat/Pe-un cal invatat,

Cu numele de Graur,/Cu seaua de aur,/Cu frau de matasa,/Cat vita de groasa.

Si in scari s-a ridicat,/Ca s-aleaga-un loc curat/De arat si semanat./Si-n curand s-a apucat,

Campul neted de arat,/In lungis/Si-n curmezis/S-a apucat intr-o joi,/C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei/In coada cu dalbei,/In frunte tintatei./Manati flacai: hai, hai!

Ziua toata a lucrat,/Brazda neagra a rasturnat/Si prin brazde-a semanat/Grau marunt si grau de vara,/Sa dea Domnul sa rasara.

Si cand lucrul a sfarsit/Iata, mare, s-a starnit,/Un vant mare pe pamant/Si ploi multe dupa vant,

Pamantul de-a racorit/Si samanta a-ncoltit/La luna, la saptamana/Isi umplu cu aur mana.

Si se duse ca sa vada/De i-a dat Dumnezeu roada/Si de-i graul rasarit/Si de-i spicul aurit./Manati flacai: hai, hai!

Traian iute s-a intors.../Si din grajd pe loc a scos/Un alt cal mai nazdravan,/Cum ii place lui Traian:

Negru ca corbul/Iute ca focul,/De nu-l prindea locul;/Cu potcoave de argint/Ce sunt spornici la fugit.

El voios a-ncalecat,/La Tighina a plecat/Si otel a cumparat/Ca sa faca seceri mari/Pentru seceratori tari./Si sa faca seceri mici/Pentru copilasi voinici.

Si-a strans fineSi vecine/Si vreo trei babe batrane,/Care stiu randul la pane;/Si pe camp i-a dus/Si pe toti i-a pus,/La lucrul pamantului in racoarea vantului.

Ei cu stanga apucau/Si cu dreapta secerau/Si prin lan inaintau/De parea ca inotau./Manati mai: hai, hai!

Altii in urma lor legau/Si clai mandre ridicau,/Apoi carele-ncarcau/Si pe toate le carau/In capul pamantului,/In bataia vantului.

Arie pe loc faceau/Si graul il treerau;/Harabale incarcau/Si la moara le porneau.

Si turnau deasupra-n cos/Grau maruntel de cel ros,/De sub piatra in covata/Curgea faina curata.

Traian mult se bucura,/Zeciuiala morii da/Si voios se inturna.

Iara mandra jupaneasa/Auzea tocmai din casa/Chiotul flacailor/Scartaitul carelor./Manati mai: hai, hai!

In camara ea mergea/Si din cui isi alegea/Sita mare si cam deasa/Tot ca panza de matasa

Si cernea, mare, cernea,/Ninsoare se asternea;/Apoi pane plamadea/Si-o lasa pana dospea;

Colacei ca invartea/Pe lopata mi-i culca/Si-n cuptor mi-iarunca;/Apoi iara cu lopata,/Rumeni ii scotea si... gata!

Atunci ea-mpartea vreo cinci,/La flacaii cei voinici/Si-mpartea trei colacei/La copiii mititei./Manati mai: hai, hai!

Cum a dat Dumnezeu an,/Holde mandre lui Traian,/Asfel sa dea si la voi/Ca s-avem parte si noi.

Sa va fie casa, casa;/Sa va fie masa, masa;/Tot cu mesele intinse/Si facliile aprinse./Si la anul sa traiti,/Sa va gasim infloriti,

Ca merii,/Ca perii,/In mijlocul verii,/Ca toamna cea bogata/De toate-ndestulata.

Aho, aho!

La Anu' si la multi ani!

Pilule pentru zile proaste, II - Heigh-Ho - Snow White and the Seven Dwarfs

2010-12-30T09:34:00.006+02:00

Dacă n-am avea zile proaste ar fi minunat.

Cred că, în realitate, nici nu avem zile proaste, fiecare zi e aşa cum o percepem. O zi proastă este o sumă de consecinţe nefaste generate de acţiunile noastre, care ne macină emoţional. Însă pentru că tot există, indiferent ce le-a cauzat, vă propun o altă pilulă menită să ne înveselească într-o astfel de zi.

Spiritul Crăciunului

2010-12-24T09:47:00.007+02:00

Astăzi este Ajunul Crăciunului. Întotdeauna mi-a plăcut Crăciunul, cu zăpadă, cadouri şi multă voie bună. Sărbătoarea asta îmi umple sufletul de bucurie, de compasiune, mă face să-mi doresc să ajut şi să fac cadouri oamenilor. Cel mai important, însă, este să nu uităm că de Crăciun sărbătorim naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, cel care a venit pe lume să ne mântuiască pe noi de toate păcatele şi să ne arate Calea, Adevărul şi Viaţa. Probabil, dacă cu toţii am avea în suflet acest aspect al sărbătorii, am înţelege că toate lucrurile după care alergăm şi pentru care ne stresăm zilnic n-au esenţă şi, am fi mai relaxaţi, mai fericiţi, mai zâmbitori ...

Vă doresc un Crăciun Fericit tuturor, alături de cei dragi şi vă doresc ca amintirea naşterii lui Iisus să vă umple sufletul de bucurie, dragoste şi bunătate!

Sărbătoarea de Ignat

2010-12-23T09:41:00.005+02:00

Nefiind amatoare de carne de porc, niciodată n-am înţeles treaba asta cu sacrificarea porcilor, cu atât mai mult cu cât obiceiul se desfăşoară în Postul Crăciunului, iar familia care sacrifică porcul trebuie să ia parte la Pomana Porcului. Păi, ori e post, ori e pomană? Până la urmă m-am documentat, şi se pare că e un obicei păgân care, ca majoritatea obiceiurilor păgâne, a fost asimilitat de către creştini şi coincide cu data de 20 decembrie, când în calendarul ortodox este sărbătorit Sf. Ignatie Teoforul.

Probabil, cei care obişnuiesc să taie porcul înainte de Crăciun, nu-şi pun problema originii obiceiului, ci se bucură de eveniment, eu însă vă ofer un link în care sunt puse câteva articole cu privire la originea Ignatului şi, câteva poze, făcute anul acesta, într-o gospodărie din Banat.

Poveste de spital, IV

2010-12-02T10:26:00.007+02:00

A trecut ceva vreme de la ultimul post, marcată fiind de experienţa din spital revin pentru câteva concluzii şi îmi permit o comparaţie cu spitalele din Timişoara, în special Maternitatea Bega, unde am născut.

Pro:
Medicii care s-au ocupat de fetiţa mea au fost buni, îi recomand cu încredere, mai ales şeful secţiei este un medic cu experienţă. Ne-a plăcut de el.
Contra:
Atitudinea personalului medical, asistente+infirmiere lasă de dorit.

Acest lucru se întâmplă şi la spitalele din Timişoara, v-o spun din experienţă pentru că am născut la Maternitatea Bega, unde medicii sunt deasemenea buni, însă infirmierele sunt jale. Până nu prezinţi bancnota de 5-10 lei nu te bagă în seamă.

Pro:
Nu am cumpărat nici un medicament pentru tratamentul copilei sau vreo altă ustensilă spitalicească. Aş fi preferat însă să mi se ceară să-i cumpăr un recipient pentru colectarea urinei, pentru că i-au lipit, seara, cu leucoplast o sticluţă de părţile intime, iar dimineaţa când i-au dezlipit-o ne-au dat lacrimile şi ei, şi mie.

Contra:
Nu desfăceau acele şi seringile în prezenţa mea ceea ce m-a cam stresat, dar m-au asigurat că totul e ok, că sunt şi ele mame şi bunici şi nu pot risca infestarea copiilor. Ştiu însă sigur că Mariei i-au făcut un test TBC, şi că i-au injectat doar puţină doză după care au plecat şi în salonul următor. Nu ştiu dacă au schimbat seringa sau măcar acul, dar am serioase îndoieli că au făcut-o.

În Spital în Timişoara am cumpărat până şi pansamentul pentru operaţia cezariană să nu mai vorbesc de calmante, vată, etc.

Pro:
Există un Regulament de Ordine interioară, cu reguli stricte, mai ales pentru mame şi aparţinători.

Contra:
Nu există reguli pentru personalul medical, asistentele şi infirmierele se plâng că sunt tratate fără respect de către familii. Şi pe mine au reuşit să mă enerveze aşa că n-am ce să mai comentez.

Alte nemulţumiri ale mele sunt legate de faptul că nu ţi se explică de către personalul medical, aici mă refer la medici, care este starea copilului la internare, care este tratamentul care i se va aplica şi care sunt progresele. Trebuia mereu să insist eu să aflu ce se întâmplă cu fetiţa, ceea ce nu mi se pare ok. Mă aşteptam să vină cineva să vorbescă cu mine civilizat, să-mi explice situaţia, cu atât mai mult cu cât i s-au făcut şi analize, despre rezultatele cărora am fost informată, la insistenţele mele, abia după 2 zile.

Deasemenea saloanele sunt goale şi reci, singurele jucării sunt închise în nişte vitrine pe coridor, iar pe pereţi sunt aplicate personaje din desene, dar tot la coridor. Deşi i-am adus fetiţei multe jucării de acasă, trebuia să o plimb zilnic pe coridor şi să-i prezint fiecare personaj de pe pereţi. Când trebuia să ne întoarcem în salon nu vroia. Cu această ocazie fac apel tuturor care au acasă abţibilduri cu personaje animate sau jucării de pluş şi vor să le doneze să mă contacteze. Copiii internaţi la secţia de pediatrie a Spitalului Jimbolia merită acest lucru.

DEFAPT DESPRE COPII E VORBA, DAR ÎN REALITATE E O DISPUTĂ ÎNTRE CADRELE MEDICALE ŞI MAME/APARŢINĂTORI, CARE POT SĂ-ŞI ÎNSOŢEASCĂ COPIII BOLNAVI ÎN SPITAL GRATUIT PÂNĂ LA VÂRSTA DE 3 ANI (cum m-a informat o infirmieră) . MĂ ÎNTREB CE S-AR ÎNTÂMPLA CU COPIII, DACĂ MAMELE N-AR FACEO?. - sfârşit -

Poveste de spital, III

2010-11-21T12:36:00.006+02:00

N-am cuvinte să vă descriu cum s-a schimbat atitudinea personalului după aceste 2 episoade: discuţia mea cu ele şi vizita Managerului. Pe tot parcursul zilei de sâmbătă fetiţei i s-a acordat asistenţă medicală profesionistă, a fost monitorizată din jumătate în jumătate de oră, i s-a administrat tratamentul de către personal, mi s-a explicat cum trebuie procedat ca să nu mai verse. Timp de 4 ore i-am luat febra din jumătate în jumătate de oră şi i-am schimbat şosetuţele la intervale de 5-10 minute.

De gardă a intrat un medic tânăr, bun profesionist, care a consultat-o periodic, pe toată durata gărzii, de sâmbătă dimineaţa până luni dimineaţa (vă imaginaţi că omul ăsta n-a părăsit spitalul 48 de ore?), iar starea micuţei mele s-a îmbunătăţit considerabil.

Cu toate că s-au rotit din nou turele de personal medical (asistente şi infirmiere), atitudinea lor faţă de noi s-a schimbat considerabil, s-a terminat cu intrările val-vârtej în salon, cu tonul ridicat, cu reproşurile, aproape îmi era jenă de cât de frumos se purtau cu noi.

Marţi dimineaţă am ieşit din spital, spre bucuria noastră, şi a lor, bănuiesc, iar în prezent suntem bine. - continuare -

Poveste de spital, II

2010-11-18T13:18:00.008+02:00

Noaptea 1, tura 2 de personal medical.

Spre seară soţul meu vine la mine cu ciorbă de legume proaspătă cu orez prin ea, făcută de mine înainte să merg la medic, fetiţei i se face poftă, îi dau şi ei, alegând mai ales orezul din ea, ştiind că este la regim. În general, fetiţa mea nu este o mâncăcioasă, darmite acum când este bolnavă. A păpat câteva linguriţe de ciorbă şi gata. Mândră că fata mea a păpat puţin îi spun asistentei (tocmai se schimbase tura, era una nouă), care strâmbă din nas. "Las-o fără să mănânce, că nu păţeşte nimic!". Îi era frică să nu verse din nou.

Vine noaptea, fetiţa se simte rău, are febră, la ora 22 primeşte tratament, adică, primesc eu tratamentul să il administrez, ocazie cu care sunt certată de asistentă că nu i-am administrat tamponul gastric (primit de la asistenta din tura anterioară, care mi-a spus să-i dau jumătate de plic seara şi jumătate de plic mâine dimineaţa) şi antifebrilul care rămăsese pe etajeră deoarece fetiţa vomase şi primise intravenos. Încerc să mă disculp, ultima oară când a luat medicamente a vărsat, motiv pentru care n-a mai vrut sub nici o formă să mai înghită nimic din seringă. Sunt certată din nou. Din nou sunt uluită, adică eu stau cu copilul, eu îi iau febra, eu îi administrez medicamente, eu îi dau de mâncare, eu iau în freză de la asistente pentru că nu fac ceea ce vor ele. WOW!!!

Ne culcăm, fetiţa se simte rău, plânge toată noaptea, nimeni nu vine să vadă ce se întâmplă, la 1,30 varsă din nou, vine doar infirmiera, îmi cere să-i iau febra, are febră, fetiţa primeşte ceva ca să-i scadă febra. Pe la şase dimineaţă, înainte de tratamentul de dimineaţă, vine asistenta la mine şi mă întreabă: "De ce a plâns toată noaptea, a fost foarte agitată, aşa-i şi acasă?/ Nu, acasă-i cuminte, i-a fost rău, a vomat./ Ce a vomat? A vomat mâncare sau avea alt conţinut voma? /Şi mâncare. / Ţi-am spus să nu-i dai să mănânce aseară!!! Pleacă. La 6 vine tratamentul, mi se cere să il administrez, le spun că nu vrea să-l ia, nu le pasă. Încerc să-i dau medicamentele, fetiţa întoarce capul de pe o parte pe alta, o forţez până la urmă, pătez tot patul. La 6,45 varsă din nou. Exasperată mă duc la asistente, în cameră nimeni, aud voci, mă duc spre ele, sunt în garderobă, bat la usă. O voce strigă: Să aştepte! Ne schimbăm! Iese infirmiera într-un final, mă întreabă ce am păţit, îi spun că a vomat din nou, îmi spune să merg în salon.

Merg în salon, nervii mei sunt întinşi la maxim, nu mai pot, sunt obosită şi supărată. Mă întreb de ce am venit în spital? Nimeni n-a avut grija copilului, toată lumea a avut grija mea, toate asistentele până acum au intrat în salon val-vârtej, tunând către mine, fără să ţină cont dacă copilul doarme sau e treaz. Turei de noapte nu i-a păsat deloc de plânsetele fetiţei, n-a chemat medicul, ba mai mult dimineaţa asistenta a părut deranjată de agitaţia nocturnă a fetiţei.

Ziua 2, tura 3 de personal medical

În salon intră asistenta şi infirmiera din tura nouă. Asistenta tună: Mama, de ce ai curăţat voma? trebuie să-i văd conţinutul!/ Nu mi-a spus nimeni până acum că ar trebui să-i vadă conţinutul./ Şi, mama, de acum în colo îi dai fetiţei mâncare cu seringa şi apă la fel şi ne spui câte miligrame mănâncă şi bea să ştim.

Cine mă cunoaşte ştie că nu sunt tocmai cea mai diplomată persoană, dar atitudinea răstită a personalului medical (aici insist să precizez, a asistentelor, era a 3a care avea aceeaşi atitudine) m-a scos din pepeni şi am început pe acelaşi ton ca şi asistenta: "Decând am venit în spital, nimeni nu-mi spune ce să fac exact ci doar îmi reproşează că n-am făcut bine./ Mama: e tura mea, eu la început de tură îţi spun cum să faci!/ Fără mama, de ce am venit la spital? Să mă ocup eu de copil şi pe deasupra să fiu şi certată în permanenţă. Eu îi administrez tratamentul (cu mici excepţii), eu îi iau febra, eu îi dau de mâncare, eu fac tot. Pentru ce am venit aici? Puteam să fac asta şi acasă, credeţi că eu nu mă descurc să amestec 3 feluri de siropuri şi să le trag în seringă?/Mama, de ce te iei de mine, eu îţi spun doar ce să faci pe tura mea, trebuia să spui celorlalte ce nu ţi-a convenit pe turele lor./ Voi spune, fiţi fără grijă, toate vor afla ce m-a deranjat, o să spun exact cui trebuie ce tratament ne-a fost aplicat, aici, în spital ... şi monologul meu a continuat, nu mai ţin minte exact ce i-am spus, sigur am spus multe, sigur în tăcerea dimineţii devreme s-a auzit în toate saloanele. Cea care după vreo 10 minute a aplanat conflictul a fost infirmiera.

Mai mult decât atât, la vreo 2 ore după discuţie, a venit şi vecina mea, Managerul spitalului, în vizită. Neştiind de înţelegerea noastră de cu o zi înainte, personalul medical a concluzionat că am chemat-o să le fac reclamaţie. A început agitaţia, asistenta şi-a sunat toate colegele care au fost pe tură de la internarea noastră în spital să afle cu ce m-au supărat, că am făcut scandal dimineaţă şi am chemat Managerul (asta am aflat ulterior). Bineînţeles că eu nu i-am spus nimic, am discutat doar despre cum se simte fetiţa, cum am ajuns la spital, ce tratament a primit, despre faptul că îi pare rău că nu poate face mai mult pentru spital, că nu sunt bani, ... chestiuni de genul ăsta, m-a asigurat încă o dată că şi medicul care a intrat de gardă este foarte bun şi atât. În timpul şederii la noi, infirmiera a venit de cel puţin 4 ori să se scuze oarecum pentru ce s-a întâmplat, după ce a plecat a 3a oară, vecina m-a întrebat: "De ce tot vine pe aici, ai avut ceva discuţii?./Da, acum de dimineaţă, am rezolvat însă, sper." - continuare -

Poveste de spital, I

2010-11-16T15:01:00.012+02:00

Zilele care au trecut au fost mai dificile pentru noi, fetiţa noastră a fost internată în spital, iar eu am însoţit-o. Pot să număr pe degete experienţele mele spitaliceşti, însă, asta a fost una interesantă şi aş vrea să o relatez în cele ce urmează.

Săptămâna trecută, vineri, m-am prezentat la medicul de familie cu fetiţa pe motiv că de două nopţi tuşea. Imediat, mi s-a recomandat internarea în spital, fiind suspectă de pneumonie. Cu inima cât un purece şi cu biletul de trimitere în mână am urcat fetiţa în maşină şi am zburat spre spital. Pe drum am cântărit opţiunile care le aveam să merg la un spital din Timişoara sau să rămân la spitalul din Jimbolia. Deoarece am înţeles că este de gardă chiar Şeful Secţiei de Pediatrie, un doctor cu recomandări foarte bune din partea prietenilor trecuţi la rândul lor cu copiii pe la el, am decis să rămân la Jimbolia, dacă îmi va inspira şi mie încredere, desigur.

Ajunsă la Spital, îmi i-au copilul în braţe, trec glonţ pe lângă portar, şi mă îndrept spre Secţia de Pediatrie, unde dl. doctor consultă fetiţa, pune diagnosticul de pneumonie, i se recoltează sânge pentru analize şi o internează. Decid să rămân în spitalul din Jimbolia.

Suntem duse în salon de către infirmiră, îmi sun soţul, îi dau vestea şi îl rog să vină să stea o oră cu micuţa să pregătesc trusourile pentru spital. Ajung acasă, fac pregătirile şi mă întorc într-un suflet la spital, trecând pentru a treia oară consecutiv pe lângă portar fără să mă opresc să dau vreo explicaţie.

Între timp starea micuţei se agreavează, febra îi creşte, boala se instalează confortabil în corpul plăpând.

În cele ce urmează voi relata în detaliu experienţa noastră spitalicească pe zile şi nopţi:
Ziua 1, tura 1 de personal medical - soţul pleacă, eu rămân în salon bulversată, febra copilului creşte. Mi se aduce un termometru şi mi se spune să-i iau temperatura: 38,9. Mi se aduce o supozitoare, mi se cere să i-o administrez ca să-i scadă febra. I se dă tratament oral de către infirmieră şi i se aduce mâncare de la bucătărie. Copilul adoarme, în salon intră val vârtej asistenta medicală şi mi se adresează pe un ton autoritar. "Mama, nu lăsa mâncarea pe masă (în salon fiind într-adevăr foarte cald), îşi arăt unde e frigiderul să o pui şi strânge lucrurile, ai aici un dulap (scorojit şi urât mirositor) şi 2 noptiere de metal (pline de scursuri de resturi alimentare şi rugină) că n-avem locuri să te întinzi peste tot". Mă conformez fără să spun nimic, bag lucrurile în dulapuri; înainte le făcusem şi eu o inspecţie şi starea precară m-au făcut să limitez la maxim tot ce trebuia pus în ele (sinceră să fiu de greaţă) deşi nu duc mâncarea copilului la frigider, încă caldă şi proaspătă bănuiesc, fiind adusă de vreo oră de la bucătărie, ci aştept să îi dau ceva când se trezeşte. Evident, monologul pe ton răstit al asistentei o trezeşte pe fetiţă, îi dau puţină mâncare, strâng mâncarea şi ne jucăm.

În salon dispun de 2 coşuri de gunoi, mai exact de un coş şi o improvizaţie; coşul din acela albastru de plastic, pentru birou, pe care era pus un afiş mare, hârţie şi carton, improvizaţia- un cadru de metal cu capac şi pedală în interiorul căruia era pusă o găleată de la tifel. Evident capacul era cam doar 3/4 din dimensiunea gurii găleţii. Între timp fetiţa face scaun în pampers, îi strâng pampersul şi-l pun în improvizaţie. După vreo o oră intră din nou val-vârtej asistenta. "Mama, ce miroase aici, a făcut fetiţa caca? Da! Cum era? Mai moale ca de obicei. Să văd!" Mă duc la gunoi, scot pampersul şi încerc să-l desfac, din nefericire nimeresc pampersul doar cu pipi, cel pe care i l-am schimbat când i-am pus supozitoarea. Mă pun din nou să-l caut pe cel cu pricina. Lasă-l! E clar după miros (are diaree, o trecem pe regim şi nu-i mai administrăm supozitoare contra febrei). Eu sunt încă confuză, nu spun nimic, după plecarea asistentei analizez şi concluzionez, dacă m-ar fi întrebat într-un mod adecvat i-aş fi spus că într-adevăr scaunul a fost mai moale, puţin mai mirositor ca de obicei, probabil din cauza supozitoarelor, în nici un caz diareic.

Ora 18, i se aduce fetiţei tratamentul i se administrează de către infirmieră. Mi se cere să-i iau febra: 38,9. I se aduce tratament oral pentru febră şi mi se cere să il administrez. Până să primescă tratamentul de febră fetiţa varsă pe pat, o iau în viteză, o duc la chiuvetă, chem asistenta, fetiţa are frisoane, o schimb de vomă, se anunţă medicul, mi se ordonă să iau copilul, să-i dau încă o bluză, şi s-o duc într-o altă încăpere unde i se administrează contra febrei intravenos un medicament, fetiţa plânge, eu plâng. O duc înapoi în salon, cer un cearceaf să-l schimb pe cel cu vomă, mi se aduce un plic de pătură în loc de cearceaf, schimb patul, fetiţa se linişteşte şi adoarme. Sting becul şi mă intind lângă ea. - continuare -

Octavian Paler despre demnitate

2010-10-31T10:22:00.002+02:00

Arcadia

2010-10-31T09:52:00.007+02:00

Mâine, 01 noiembrie 2010, învăţătoarea Cristiana Anghel renunţă la greva foamei, după 68 de zile, timp în care nici un alt dascăl n-a susţinut-o activ, nici un politician nu s-a arătat interesat de soarta ei, iar dl. preşedinte, care deşi este mereu la curent cu ceea ce se întâmplă la Antena 3, susţine că n-a ştiut despre cazul ei. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi intrat în greva foamei 2.000 (sau 10.000) de dascăli din toată ţara??? Avem un om care se sacrifică pentru noi, care cere politicienilor să se ţină de cuvânt, şi să pună în aplicare ceea ce ei însăşi au votat, iar noi stăm ca boii şi ne uităm sau comentăm de pe margine. Ruşine să ne fie!

Felicitări doamnă, sunteţi printre puţinele persoane din ţara asta, care mai au curaj să facă ceva pentru noi!

În titlu găsiţi un link spre blogul învăţătoarei.

Târg de toamnă la Jimbolia

2010-10-30T10:42:00.004+03:00

Când am pus postarea despre Zilele dovleacului la Kikinda vă spuneam că şi în Jimbolia s-a organizat în aceeaşi perioadă un eveniment, gen Ziua Recoltei, despre care voi reveni cu amănunte. Am găsit, însă, pe tion.ro, un articol complet despre evenimentul de la Jimbolia, aşa că vă invit să-l citiţi de aici.

Rromanizarea poporului

2010-10-27T13:38:00.008+03:00

Azi este o zi importantă în Parlament, se votează moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc V.

Eu continui şirul postărilor despre etnia rromă, şi nu numai. Franţa dă bani pentru reintegrarea rromilor, eu cred, însă, că ţiganii au reuşit să ne integreze pe noi, românii, în comunitatea lor şi nu invers. Cum e posibil asta, prin felul nostru de a fi, de a ne comporta.

Adică:
1. mâncăm seminţe şi le aruncăm pe jos. Când eram mică, şi mergeam în oraş, întâlneam pe stradă ţigani care vindeau seminţe, întinse pe jos pe trotuar, pe bucăţi de naylon. Erau singurii, însă, pe care îi vedeam mâncând şi scuipând pe jos. Acum găsim seminţe în toate supermarketurile şi magazinele, se mănâncă şi se scuipă pe jos în toate ipostazele: în drum spre serviciu, dimineaţa la 7 (vă jur că am văzut chestia asta), la întoarcerea de la serviciu, în faţa blocului/casei când stai la "troace", la joacă, la şcoală, la meciuri, la filme, în casa scării, la vamă de către vameşi (în vama din Jimbolia, vameşii în loc să-şi facă datoria te sfidează, mâncând seminţe şi scuipând pe jos şi noi cică urmează să intrăm în spaţiul Schengen, îmi vine să râd cu lacrimi), de funcţionari la ghişee, etc. Mâncatul seminţelor, la orice vârstă, de la copil până la bunic, este un sport naţional şi un obicei care altădată era văzut doar la ţigani.
2. jucăm alba neagra şi alte prostii de jocuri, visând să ne îmbogăţim peste noapte.
3. ne certăm şi înjurăm, suntem mereu puşi pe harţă, cunoaşteţi expresia "se înjură ca la uşa cortului" cam asta se întâmplă pretutindeni în jurul nostru: pe stradă, în trafic, la ghişee în instituţii, în Parlament, la emisiunile televizate. Protagoniştii certurilor şi înjurăturilor în public sunt ridicate la rang de VIP: Nikita, Oana Zăvoranu, etc. (aici nu mă prea pricep că nu mă uit decât la Cronica Cârcotaşilor). Un reprezentant de seamă e certăreţul suprem, dl. Preşedinte, cu deja celebrele expresii: găozar, ţigancă împuţită, etc.
4. valorile naţionale sunt oamenii cu bani şi fără caracter: Gigi Becali, Irinel Columbeanu, etc.
5. furăm tot ce prindem: voturi în Parlament, alegeri, furăm de la lucru (şi ne scuzăm cu celebra replică: omul de unde munceşte de acolo trebuie să şi trăiască), de la vecini, de la prieteni, din instituţii, de pe casa scării (duminică seara, au dispărut din casa scării de la noi 5 ghivece şi 2 aranjamente de toamnă pe care vecinii le-au pus pentru înfrumuşeţare), de pe stradă, de pe câmp etc. Primul lucru pe care-l spun românii despre ţigani este că fură, dar oare noi cum suntem???
6. ascultăm şi dansăm cu foc pe manele, în timp ce artiştii noştri se sinucid că nu sunt băgaţi în seamă, trebuie să aleagă între pensie sau salar, pun lacătul pe instituţiile de cultură din lipsa fondurilor, pleacă la cules de căpşuni să-şi ţină copiii la şcoală;
7. ne uităm la telenovele despre familii de ţigani. Îi înjurăm şi îi blamăm pe ţigani de mama focului, dar serialul preferat este telenovela despre viaţa lor. Cam cum vine asta că eu nu înţeleg???
8. nu respectăm legea, îi înjurăm şi îi batem pe poliţişti, ne urcăm băuţi la volan şi nici că ne pasă (inclusiv dl. preşedinte), Constituţia e pentru proşti, nefiind respectată nici măcar de Guvern, care emite Ordonanţe neconstituţionale pe bandă rulantă. A devenit un sport naţional pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care concep şi votează legi să găsească portiţe pentru ocolire sau nerespectarea lor.
9. ţiganii nu-şi trimit copiii la şcoală, noi ni-i trimitem dar ne batem joc de dascăli şi le surminăm autoritatea.
10. igiena personală şi contracepţia sunt alte două aspecte care ne aseamănă mai mult cu ţiganii decât cu europenii. Personal, nu cred în sondajele care spun că românii nu se spală pentru că s-a cumpărat mai puţină pastă de dinţi din supermarketuri, pentru că românii primesc sau cumpără multă pastă de dinţi din străinătate, însă când mă refer la igienă, mă refer la buda din fundul curţii, la lighean în loc de vană, la chiloţii schimbaţi o dată pe săptămână, etc. Cât despre contracepţie, noi nu facem copii ca ţiganii, noi suntem fruntaşii Europei la avorturi.
11. mândria e la loc de cinste. Suntem vai şi amar de săraci, n-avem ce mânca, nu le putem oferi copiilor educaţia de care au nevoie, dar avem lanţuri de aur la gât, merţan în faţa casei, ghiuluri pe degete, nu ieşim din casă dacă nu suntem îmbrăcaţi în trening ADIDAS, pantofi NIKE, purtăm genţi GUCCI, ochelari VERSACE, ne dăm cu parfum HUGO BOSS sau DOLCE&GABANA, etc.

În concluzie, vă rog să-mi răspundeţi, cam cine pe cine integrează??? Că eu nu pricep pe bune??? Recunosc că e cam dură postarea, dar aştia suntem şi ne merităm soarta dacă nu ne trezim o dată la realitate.

Dacă consideraţi că merită, vă rog să completaţi lista cu alte asemănări.

Soluţii Vest Europene

2010-10-26T10:42:00.010+03:00

Am auzit aseară la televizor ca Franţa va aloca un fond de 1.000.000 euro pentru reintegrarea rromilor în ţările de origine. Conform recensământului din 2002 (ultimul al populaţiei) în România trăiesc cam 535.250 ţigani - atâţia s-au declarat ca fiind de etnie, deşi cu siguranţă sunt mult mai mulţi. Sigur că nu şi-a propus Franţa să rezolve problema tuturor ţiganilor din România, dar totuşi la câţi sunt, fondul e nesemnificativ, unde mai punem că e pentru toate ţările est-europene unde există ţigani.

În ultimul timp am ajuns la concluzia că e mult mai uşor să dai bani ca să rezolvi ceva decât să te mobilizezi tu însuţi, în cazul meu şi al vecinilor mei, e mai uşor să dăm 5 lei pentru curăţenie şi să comentăm apoi, decât să ieşim în curtea blocului să o facem. Cam aşa şi cu Franţa mai bine dă 1,85 euro per cap de ţigan român decât să întreprindă măsuri proprii.

Serbările Toamnei în Banatul sârbesc

2010-10-21T09:19:00.010+03:00

Acum 2 weekenduri a avut loc la Jimbolia, Ziua Recoltei, iar la Kikinda, Zilele Dovleacului. Despre evenimentul de la Jimbolia voi scrie ulterior (dacă pot face rost de poze - eu nefăcând), acum vă voi supune atenţiei evenimentul de la Kikinda - Serbia.

Intitulat "Zilele Dovleacului" - a 25 a ediţie, evenimentul a avut loc în centrul Kikindei şi a fost un fel de Sărbătoare a oraşului, cu muzică, evenimente sportive (soţul meu a participat la un mini-campionat de fotbal), expoziţii, tarabe cu tot felul de suveniruri, şi nu numai, şi un parc de distracţii pentru copii şi tineri. Probabil că au mai fost organizate de către oficialităţi şi alte evenimente, dar cele enumerate de mine sunt cele care ne-au întâmpinat, pe noi, simpli turişti.

Cu această ocazie, la muzeul din centrul oraşului am văzut şi replica, în mărime naturală, a scheletului celebrei femele mamut - numită Kika, descoperit în 1996 în zona Kikindei; pentru cine nu ştie, mamutul Kika este simbolul oraşului având, la rândul său, o sărbătoare dedicată. Mai multe detalii despre Kika găsiţi aici.

Atmosfera din oraş a fost una plăcută, vremea a ţinut cu noi deasemenea, ceea ce mi-aş fi dorit însă, ar fi fost să mănânc o bucată de plăcintă de dovleac, ceea ce nu s-a întâmplat pentru că nu am găsit. Foarte interesant la eveniment, au lipsit tarabele cu mâncare şi băutură (cu excepţia celor cu gogoşi, vată de zahăr, dulciuri, etc), şi probabil, nu din cauză că sârbilor nu le-ar place, ci datorită dificultăţilor economice prin care încă trece Serbia, ca urmare a nefericitelor evenimente care au avut loc în trecutul apropriat.

Din ciclul România multietnică - Imnul Expulzatilor din Franta (Liberte, Egalite, Expulse)

2010-10-16T19:42:00.002+03:00

Lecţia de umilinţă

2010-10-14T10:33:00.009+03:00

Nu mă pot abţine să nu scriu câteva cuvinte în ton cu actualele proteste ale angajaţilor de la Ministerul de Finanţe.

Le voi numi "lecţia de umilinţă". După 50 de ani de comunism şi 20 de ani de democraţie, actuala conducere a ţării ne furnizează lecţia supremă de umilinţă:

1. "ţara n-are bani de pamperşi", iar mamele nu trebuie să stea 2 ani în vacanţă pe banii statului, aşa că tăiem 15% din îndemnizaţie, limităm la sânge laptele praf şi vaccinurile. Personal, nu am primit ultimele 3 luni de lapte praf pentru fetiţa mea şi am plătit 220 lei pe un vaccin, în mod normal subvenţionat, în condiţiile în care avem stocuri fără număr de vaccin antigripal;

2. firmele fac evaziune, nu plătesc impozite corecte, introducem un impozit minim, care bagă în procedură de lichidare/suspendare a activităţii aproape 200.000 de firme şi aproximativ 300.000 de angajaţi în şomaj;

3. bugetarii, în ansamblu, sunt graşii aflaţi în spinarea privaţilor slabi, le tăiem toate sporurile plus salariul de bază cu 25%;

4. în particular, profesorii , după ce îndură umilinţa elevilor care vin la şcoală în Audi, iar ei vin pe bicicletă, mai îndură şi umilinţa guvernanţilor. Au fost din punctul meu de vedere cea mai mare masă de manevră electorală, le creştem pe hârtie cu 50% salariile, că sunt oameni care intră în contact cu alţi foarte mulţi oameni şi ne pot face campanie electorală, iar după ce câştigăm alegerile, nu doar că nu le dăm creşterea fictivă, dar le mai şi tăiem din venituri;

5. medicii şi asistenţii medicali cărora nu le convine în România sunt liberi să plece dincolo;

6. persoanele cu handicap n-au decât să se grupeze cu o altă persoană aflată în aceeaşi situaţie ca să poată beneficia de însoţitor, numai bine vor mai socializa şi ei cu cineva aflat în aceeaşi condiţie;

7. pensionarii sunt asistaţii sociali care papă banii celor ce muncesc, împânzesc spitalele şi consumă medicamentele gratuite, aşa că dăm o lege, chiar dacă habar n-avem care sunt veniturile lor reale, o votăm cum vrem noi, numai să iasă, ca să terminăm odată cu ei şi să ne asigurăm că, pe viitor, nu mai apucă nimeni pensia să ne cheltuie nouă banii de investiţii;

8. cei care implementează proiecte cu finanţări europene sunt nişte hoţi, care se gîndesc numai cum să fure banii europeni, iar noi acum facem verificări la sânge şi luăm toţi banii înapoi hoţilor. În primăvară a.c. când au fost vizite de la Comisia Europeană pentru a vedea cum se stă cu stadiul absorbţiei fondurilor şi de ce România a absorbit doar un procent aşa mic, guvernanţii europeni când au văzut birocraţia şi multitudinea de documente solicitate au întrebat de ce se îngreunează aşa procedura, iar răspunsul alor noştri guvernanţi a fost: "pentru că românul fură";

9. poliţiştii sunt bătuţi, scuipaţi şi înjuraţi de infractori, în timp ce preşedintele renunţă la protecţia lor şi a jandarmilor, discreditându-i la maxim;

10. celor care lucrează la privat, după ce i-am periat că ei sunt stâlpul economiei, le creştem TVA-ul, utilităţile, obligaţiile la bugetul de stat, impozităm tichetele de masă, convorbirile telefonice de pe telefoanele de firmă, etc.

În tot acest timp:

- preşedintele, primul-ministru, preşedintele Camerei Deputaţilor&Co se răstesc la popor, jurnalişti, politicieni, iar cele mai uzuale cuvinte sunt: hoţi, asistaţi sociali, fraudă;

- dna. Ministru Udrea, mereu scoasă din cutie şi zâmbitoare, opreşte avioanele de linie şi se plimbă cu elicopterele;

- la graniţele din România se fac pregătiri pentru aderarea la spaţiul Schengen. Aici, la noi, la graniţa cu Serbia, domnii şi doamnele vămeşiţe papă seminţe, fumează, vorbesc la telefon şi sfidează persoanele care trec frontiera, doar cei care fac trafic de ţigări sunt demni de luaţi în seamă. Oare de ce?
- domnii şi doamnele ministru şi fiicele preşedintelui afişează costume, pantofi, bijuterii, şi accesorii de mii de euro. Personal, mă lasă rece toate snobismele astea, însă totuşi, de unde banii pentru ele. Am înţeles, dl. Videanu nu bea şi nu fumează de acolo palatul şi tot restul averii, dar la ceilalţi???
- maneliştii nu sunt impozitaţi;

- un tânăr omoară un alt tânăr în aproprierea unui liceu, iar apoi declară plin de remuşcări: "ei şi ce, o să fac 10 ani de puşcărie pentru un prost".

În concluzie, noi acuş plecăm cu toţii din ţară, noroc că Franţa şi alte ţări europene ne repatriază concetăţenii.

Grup de Acţiune Local în Microregiunea Banat-Ripensis

2010-10-14T00:35:00.009+03:00

N-am mai scris de ceva vreme pe blog, datorită faptului că am ceva treburi personale, care-mi răpesc mai mult timp, iar acum, când am găsit puţin răgaz, nu ştiu cu ce să încep. Aş avea vreo 3 subiecte cel puţin, şi toate 3, vă vine sau nu să credeţi, pozitive. Până la urmă m-am hotărât să scriu despre GAL, e cel mai urgent, cu efecte benefice pentru un număr mai mare de oameni şi cu bătaie pe termen lung.

Ieri, 13.10.2010, am avut întâlnire cu membrii Grupului de Acţiune Local (GAL) din Microregiunea Banat-Ripensis, judeţul Timiş; pregătim aplicaţia pentru selectarea microregiunii noastre în cadrul axei 4 Leader al Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Ar fi cea mai mare mobilizare şi reuşită a noastră - a oamenilor de rând - ca reprezentanţi de instituţii, ONG-uri, firme sau persoane fizice din Microregiunea Banat-Ripensis.
De ce???
1. pentru că am atrage un fond de aproximativ 2.800.000 euro, care împărţit la 11 comunităţi câte suntem, probabil e mic, însă e al nostru, putem să-l gestionăm singuri, cu criteriile noastre de selecţie şi pe nevoile noastre;
2. într-o perioadă în care grijile zilei de mâine sunt pe primul loc, am reuşit să mobilizăm şi să cointeresăm oameni, dornici să ajute la construcţia unei structuri care să reprezinte acest GAL şi să sprijine realizarea aplicaţiei;
3. în final, ne putem simţi importanţi, în fond şi la urma urmei, noi vom hotărî cine din comunităţile noastre merită să beneficieze de acest fond, pentru ce tip de investiţie sau pentru ce obiectiv social.

Informaţii suplimentare despre Microregiunea Banat-Ripensis şi despre GAL găsiţi aici.

Din păcate nu am poze de la întâlnire, dar încerc să fac rost şi voi reveni cu amănunte despre cum decurge aplicaţia.

După 20 de ani

2010-09-20T14:36:00.004+03:00

Dragi cititori ai blogului din ţară şi străinătate, vă rog să urmăriţi filmuleţul de aici, ca să vedeţi unde am ajuns după 20 de ani de democraţie. Nici nu ştiu ce să fac? să râd sau să plâng? Când am început să scriu acest blog mi-am propus să fie unul pozitiv, care să promoveze imaginea Banatului românesc, unguresc şi sârbesc. Dar, totuşi, nu mă pot abţine. Priviţi cum se votează în România anului 2010 Legea Pensiilor, aia de care depinde bătrâneţea, inclusiv a mea, dacă o mai prind. Vă daţi seama dacă aşa se procedează în Camera Deputaţilor, cum s-o fi procedând la nivel de consilii judeţene sau locale??? Aşa ceva!!!

Conform declaraţiilor politice de azi, problema se va rezolva simplu, prin reluarea votului. Doar atât, fără nici o demisie, destituire, anchetă etc.

România multietnică

2010-09-13T15:03:00.007+03:00

Citesc zilele astea în presa internaţională despre expulzările în masă şi demolarea taberelor ilegale de ţigani din Franţa, Italia, Spania. Am aflat chiar şi de soluţia extremiştilor unguri care doresc să înfiinţeze lagăre păzite de poliţie, în care ţiganii să trăiască toată viaţa.

Datorită acestor evenimente mi-am amintit cum mi-am început eu activitatea de Promotor Local la Primăria Jimbolia, în urmă cu 10 ani, prin câştigarea unui proiect pe Programul Phare pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Rromilor. Pe perioada implementării acestui proiect am avut şansa să-i cunosc mai bine pe aceşti oameni, să aflu că sistemul lor de valori este cu totul altul decât al nostru, al românilor/europenilor de altă etnie, că pentru ei trăirea BINE a prezentului este obiectivul numărul 1. Ca o paranteză, sigur sloganul: "Să trăiţi bine!" a fost creat să prindă şi la această etnie.

Totodată, când văd însă ce face Europa cu ei, nu pot să nu îmi amintesc cum în urmă cu 20 de ani, Anglia le dădea pe bandă rulantă cetăţenie pentru discriminare rasială în România, la fel şi Franţa, Italia sau Suedia, cum veneau străinii la noi în ţară şi căutau numai satele de ţigani, unde realizau documentare despre mizeria în care trăiau sutele de familii de ţigani împroşcându-ne cu noroi, pe noi, etnia majoritară, pentru delăsare, nepăsare, segregare, etc.. Ei, iată acum, când Europa Occidentală a început să afle cum e să ai ţigani în ţară, ce face??? care sunt soluţiile găsite??? Demolare, repatrierea, închiderea în lagăre sau chiar linşare!!!. HAHAHA! Trist!

Însă, vreau să vă spun că, în aceste condiţii, SUNT MÂNDRĂ CĂ SUNT ROMÂNCĂ, şi noi, toţi românii ar trebui să fim mândrii, pentru că am reuşit secole la rând să convieţuim bine, într-un spaţiu relativ mic, atâtea etnii: români, maghiari, sârbi, germani, bulgari, slovaci, albanezi, tătari, ruşi, ucrainieni, macedonieni, ţigani, etc. - să mă ierte reprezentantul vreunei etnii conlocuitoare dacă am uitat-o.

Ştiţi cu ce nu mă pot eu împăca, cu prostia asta de a le spune ţiganilor, rromi. Astfel, toată lumea-i confundă cu românii. În Europa, în taberele ilegale nu sunt numai ţigani români, sunt şi ţigani unguri, slovaci, etc. Nici măcar ei nu se consideră rromi, se consideră ţigani. Dar faptul că am tolerat atâta timp să fim confundaţi cu o etnie, care prin felul ei de a trăi, nu se poate alinia rigorii societăţii contemporane, dă dovadă de şi mai multă toleranţă sau ... poate delăsare.

P.S. Pozele sunt făcute în Jimbolia, în urmă cu ceva ani, pe parcursul proiectului de care am pomenit mai sus.

Voluntar la ANL

2010-09-07T11:01:00.016+03:00

Revin la problema voluntariatului la români.

De 6 ani stau în Jimbolia, într-un bloc ANL. Deşi suntem 40 de familii de tineri, întotdeauna am avut o problemă cu gospodărirea, cu păstrarea curăţeniei în jurul blocului şi la ghena de gunoi. La început, erau vecini care făceau, voluntar, curat în faţa blocului, însă după o perioadă au renunţat, deoarece erau mereu ironizaţi de către alţi vecini.

Cu timpul, datorită nepăsării şi delăsării noastre, am devenit de pomină-n oraş, ţiganii, câinii şi vecinii din zonă profitând din plin. Ţiganii scormonesc după resturi de mâncare şi haine, câinii escaladează containerele în căutare de hrană , iar o mare parte din vecinii de la celelalte blocuri în loc să arunce gunoiul în ghena proprie, preferă ghena noastră, care este deschisă în permanenţă şi murdară. Ghenă, în cazul nostru, înseamnă vreo 7 containerele băgate într-o cuşcă din plasă de sârmă, care nu se închide deoarece lacătele ba au fost furate, ba au fost sparte/înfundate, accesul fiind liber.

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu e vina nimănui pentru această situaţie, ci doar a noastră, cei care ani de zile am tolerat situaţia. Eu locuiesc în scara de lângă ghenă, iar dacă este vânt mai puternic afară, toate gunoaiele se împrăştie printre blocuri. La celelalte blocuri se face imediat curăţenie, iar la noi pauză. Ajunsesem să-mi doresc de Paşti sau de Crăciun să nu ne viziteze nimeni deoarece era o mizerie insuportabilă în jurul scării noastre şi îmi era jenă. Pe acest considerent anul trecut, în Ajun de Revelion, şi anul acesta, în Sâmbăta de Paşte, am ieşit, seara, în faţa scării şi am strâns gunoaiele. Problema este însă, că nici nu se păstrează curăţenia, mai ales de sărbători, când toată lumea consumă.

La şedinţele blocului mereu se ridica problema gunoaielor din jurul blocului, însă soluţiile întârziau să apară. Ocazional, se mai plătea câte o persoană să strângă gunoaiele sau i se făcea primăriei milă de noi şi venea să cureţe, asta fiind şi pretenţia multor vecini: să vină primăria să facă, că doar e proprietara blocului. Păi nu e chiar aşa, încercam câţiva vecini să explicăm, în faţa caselor (în Jimbolia, aprox. 80% din totalul locuinţelor sunt la casă), unde e tot domeniu public nu vine nimeni să facă, indiferent dacă casa e de stat sau e proprietate particulară. Fiecare îşi face curat şi îşi întreţine iarba din faţa casei, exact la fel ar trebui să facem şi noi în faţa blocului.

La ultima şedinţă a blocului, acum aproape o lună, am decis că aşa nu se mai poate şi am propus un program de curăţenie, între vecini, într-o săptămână o scară, într-o săptămână altă scară. În prima sâmbătă a scării noastre am fost mai puţini vecini, dar au fost mulţi copii, dornici să ne ajute, însă a doua sâmbătă am fost deja mult mai mulţi. Într-un exces de zel am renunţat chiar la femeia de servici care făcea curat pe casa scării noastre, propunându-ne să facem noi, vecinii curat, fiecare pe palierul său. Sper să se realizeze şi asta, oricum este cert că aspectul blocului s-a îmbunătăţit vizibil, că de la acţiune de curăţenie la alta suntem tot mai mulţi vecini dispuşi să facem curat şi că este din ce în ce mai uşor, deoarece nu se mai strâng atâtea gunoaie.

Concluzia, revenind problema la voluntariatului şi a spiritului civic este că lucrurile pot fi mişcate, mai greu ce-i drept, însă cu iniţiativă şi perseverenţă se poate face treabă. Cea mai mare problemă care şi-o pun adulţii atunci când trebuie să facă ceva volutar este: Da, ce io-s mai fraier ca altu'? Dacă vom reuşi să le explicăm că nu e mai fraier, din contră, va deveni exemplu/model pentru altu', lucrurile se îndreaptă în direcţia care trebuie (sau cel puţin cred eu că trebuie).

P.S. Pozele sunt de la prima acţiune de curăţenie, iar cea cu gunoaie de astă primăvară; vă rog să remarcaţi că în timp ce la noi era o mizerie de nedescris la blocurile din jur era o curăţenie exemplară.

Festivalul International de Peşte de la Tisa

2010-09-06T11:15:00.009+03:00

E imposibil să nu fi auzit cineva de celebra ciorbă de peşte ungurească. Weekendul acesta a avut loc la Szeged-Ungaria o nouă ediţie a festivalului dedicat ciorbei şi preparatelor din peşte. Am reuşit şi noi să ajungem ieri, şi să ne bucurăm de timp minunat, muzică şi mâncare bună.

Personal, mi-a plăcut organizarea, evenimentul având loc pe malul Tisei, de-o parte şi alta a unuia din podurile care traversează oraşul (i-am uitat numele). Astfel, pe o parte de pod erau tarabele cu preparate culinare, iar pe cealaltă parte, suvenirurile. Sub pod, la umbră, era montată o scenă pe care aveau program artistic grupurile de pensionari, evenimentul de aici fiind dedicat cu precădere persoanelor mai înaintate în vârstă, care se puteau bucura de el, feriţi de razele, încă puternice, ale soarelui. Pe apă, era amenajată scena dedicată tinerilor şi nu numai.

Pe lângă atmosfera faină, ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost că nu am găsit produse din acelea kitchoase, care împânzesc bâlciurile şi evenimentele româneşti şi nici ţigani cu tot felul de tombole stupide pentru prostit proştii.

Dacă vă interesează să petreceţi câteva weekenduri minunate în Ungaria la festivalurile organizate în diferite localităţi, o dată cu venirea toamnei şi culegerea roadelor pământului, am găsit un articol interesant cu agenda şi descrierea acestora. Îl puteţi vizualiza aici. Din experienţă, cred că merită. Pentru cine nu este obişnuit cu preţurile din Ungaria pentru o masă bună cu 3 feluri de mâncare ar fi bine să fiţi pregătiţi să scoateţi din buzunar în jur de 50-75 lei/persoană.

Uite semaforul, nu e semaforul

2010-09-03T12:13:00.004+03:00

Mai ţineţi minte postarea din aprilie, când am început să scriu pe blog, cea care descrie Jimbolia drept oraşul cu 1 semafor, 5 muzee şi 2 ANL-uri? Iată că la nici 5 luni de atunci nu mai avem semafor în oraş datorită unor lucrări de infrastructură în zonă, însă dacă mă întrebaţi pe mine, cred că nici nu va mai fi montat din 3 motive:
1. proba de oraş la examenul pentru permisul de conducere nu se mai dă în Jimbolia - acesta fiind motivul pentru care a fost montat iniţial;
2. fiind perioadă de criză orice economie la bugetul local este binevenită;
3. traficul din oraş nu necesită semaforizare.

Cea mai tare fază însă ştiţi care e? Sunt şoferi în Jimbolia, care nu prea circulă prin altă parte, iar acum la intersecţia unde a fost semaforul sunt total debusolaţi, neştiind cui şi când să dea prioritate.

Aşadar Jimbolia, oraşul cu 1 semafor, a rămas, pentru moment cel puţin, fără el.

O ţară lipită cu scoci

2010-09-02T10:45:00.011+03:00

"O ţară lipită cu scotch" este titlul unui articol pe care l-am citit de dimineaţă şi care mi-a plăcut pentru că ne descrie în întregime, pe noi, ca popor. Banatul actual, depopulat de etnia germană, se potriveşte de minune descrierii. În Banat, acel pur şi simplu "merge şi aşa" se combină cu celebra "fală bănăţeană" şi iacă aşa ajungem la:

palate făcute de salahori, fără autorizaţii de construcţie, fără proiecte arhitecturale şi tehnice, care strică specificul arhitectural local;
clădiri impresionante, făcute de autorităţi, fără utilitate publică însă;
merţane cu motoare de dacie;
posesori de lanţuri groase de aur fără dinţi în gură;
procent impresionant de posesori de treninguri adidas şi tricouri nike cu 10 lei;
posesori de q7 care stau în garsonieră, etc.

Dacă aveţi timp citiţi articolul şi meditaţi asupra lui. Mă enervează la culme treaba asta cu meditaţia, mi-ar place să spun citiţi-l şi hai să facem ceva să schimbăm situaţia, dar nu pot pentru că ... .

Articolul complet îl găsiţi în linkul din titlu sau aici.

Despre voluntariat

2010-08-31T11:37:00.006+03:00

Una din preocupările mele este legată de spiritul civic la români. Ce poţi face să-l creşti, mai ales în vremuri de criză, având în vedere că a fost slab reprezentat şi în vremuri bune?

Vorbeam acum câteva zile cu o cunoştinţă de-a mea care lucrează într-un ONG pentru tineri în oraşul Sânnicolau Mare despre proiectele câştigate în cadrul programului Tineret în Acţiune şi despre cum funcţionează programul. Întotdeauna i-am apreciat pe cei din Sânnicolau Mare (ATPD se numeşte organizaţia) pentru felul cum mobilizează tineri, şi preocupată fiind de spiritul civic al nostru, l-am întrebat cum mai stau cu personalul, cu membrii, dar mai ales cu voluntarii? În privinţa voluntarilor mi-a spus că s-ar putea şi mai bine. În general, voluntari în asociaţie sunt tineri liceeni din oraş.

Când vine vorba de voluntariat problema, în general, nu este a tinerilor, care sunt tentaţi să vină şi să se implice în diverse activităţi, problema ar fi a părinţilor, care consideră implicarea voluntară ca un fel de a-ţi bate joc de copilul lor şi de a-l pune la muncă pe gratis. Nu contează experienţa pe care o câştigă, nu contează că participă la schimburi de experienţă în ţară şi străinătate, că socializează cu tineri din oraş/alte localităţi/alte ţări, că uită, pentru moment, de băutură, ţigări şi droguri, contează că, la sfârşitul unei zile, nu vine cu bani acasă. Cum se poate schimba oare asta în mentalitatea adulţilor??? Nu ştiu încă, când voi afla însă, voi spune tuturor.

Zilele Jimboliene - ep. 3 - Balcaniada

2010-08-22T11:17:00.010+03:00

Anul acesta Zilele Jimboliene au reconfirmat caracterul multietnic, multicultural, mai mult balcanic, decât occidental, al Banatului zilelor noastre.

P.S. Pozele sunt făcute de Teo Soltesz. Mulţumesc!

Zilele Jimboliene 2010 - ep. 2 - Banatul ca spaţiu multietnic

2010-08-19T16:48:00.006+03:00

Duminică am reuşit să ajung la slujba solemnă de la biserica catolică şi la concertul de orgă şi vioară.
Slujba, ţinută în 3 limbi: română, germană şi maghiară, a impresionat prin simplitate şi eleganţă în acelaşi timp. Deoarece numărul şvabilor veniţi din Germania pentru a-şi sărbători oraşul natal a fost considerabil, biserica a fost şi ea plină. Aţi crede că aceste slujbe trilingve se ţin doar cu ocazia diferitelor sărbători, dar nu este aşa, în fiecare duminică oricine doreşte poate asista la o slujbă de acest fel.
Concertul de după slujbă a fost minunat, cele două instrumente muzicale, orga şi vioara, completându-se reciproc. Le mulţumim celor care le-au mânuit cu talent, spre încântarea noastră, a celor care i-au ascultat.

Zilele Jimboliene 2010, ep. I - A venit circul

2010-08-14T11:53:00.009+03:00

Ca adult, de multe ori mă gândesc la cum percepeam lumea când eram copil. Şi mă gândesc la asta mai ales în perioada când este circ la Jimbolia. Îmi amintesc şi acum, în Baia Mare, acolo unde am copilărit, circul venea anual pe un teren viran din zona Gării şi mi se părea imens. Pe perioada şederii ne plăcea să-i dăm târcoale (noi, ceata de copii) ca să vedem animalele în ţarcuri sau cuşti şi să admirăm balonul acela imens sub care se desfăşura minunăţia aceea de spectacol cu animale - lei, cai, câini, elefanţi, urşi, cămile, lame - şerpi, porumbei, foc, acrobaţi şi clowni pe care, musai, trebuia să îl vezi. Şi îl vedeam, evident, nu la matineu, ci seara când era sala plină ochi de oameni mari şi copii.

Azi şi mâine este spectacol de circ la Jimbolia, iar circul în sine, este amplasat aproape de blocul nostru, tot pe un teren viran lângă gară. Aseară, ştiind că este în zonă, am hotărât să mergem cu fetiţa să-i arătăm animalele, după modelul din copilăria mea. Am găsit animalele, câţiva cai, vreo 4, câţiva ponei, vreo 5-6, un măgăruş şi o lamă păscând legate de gardul fabricii din zonă. Circul nu era montat, doar maşina care anunţa venirea sa în oraş trona falnică la intrare. Nu ştiu dacă mai au şi alte animale, probabil că mai erau prin cuşti, dar prea multe nu cred.

Mă uitam la animalele legate de gard, la circari - vreo 6, stăteau pe scaune în cerc pe iarbă şi discutau, şi mă gândeam unde e groandoarea circului aşa cum îl vedeam în copilărie. A apus ? Sau prin ochi de copil vezi lucrurile altfel? O explicaţie poate e şi faptul că pe vremea aceea la Baia Mare venea circul din URSS (Moscova, Kiev), iar acum vine din Ungaria.

P.S. Fetiţei mele i-au plăcut la nebunie animăluţele, deci vizita noastră prin zonă şi-a atins scopul.

Pilule pentru zile proaste - episodul I

2010-08-10T11:54:00.006+03:00

În perioada asta e greu să nu ai zile dificile sau proaste. O pilulă pentru ele este videoclipul de aici.
La mine funcţionează cu pilula asta. Şi la fiica-mea la fel, cu menţiunea că ea n-are zile proaste ... încă.

PONT: Încercaţi să imitaţi câinele.

Corul îngerilor

2010-08-07T17:17:00.005+03:00

Azi se împlineşte un an decând Tatiana Stepa ne cântă din ceruri. Pentru că multe cântece ale sale îmi sunt foarte dragi, nu pot să trec cu vederea momentul.

Vă ofer şi dvs. spre delectare 2 cântece minunate:
Copaci fără pădure
şi
Cântec pentru prieteni, testamentul său pentru noi.

Sper că încet, încet îi vom aprecia pe artiştii cu adevărat talentaţi (nu pe cei care atrag atenţia prin orice altceva decât talent), îi vom respecta şi ne vom bucura de ei din timpul vieţii lor. Pentru Tatiana mai putem doar să aprindem o lumânare, să spunem o rugăciune şi să-i ascultăm cântecele minunate.